Antena LIVE

Curs valutar

Simulările naționale, cu prezență fizică, indiferent de scenariu. Anunțul făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu

Prezența fizică la simulări și evaluări este permisă, indiferent de scenariul în care se află localitatea, cu excepția celor în care a fost instituită carantina, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

De la 11.03.2021, 13:23
WhatsApp
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat simulările pentru clasa a 8-a și a 12-a încep în data de 29, respectiv 22 martie Mediafax Foto / Eduard Vinatoru via Hepta

„Conform ultimului ordin de ministru comun, prezența pentru simulări și evaluări la clasa a doua, a patra și a șasea este permisă cu prezență fizică, indiferent de scenariu, în toate școlile, cu excepția zonelor care sunt carantinate, caz în care, prin suspendarea tuturor activităților și a celor didactice, din păcate va trebui să vedem ce soluție alternativă putem găsi pentru derularea evaluărilor și simulărilor în cazul în care ele vor fi în continuare carantinate”, a declarat Sorin Cîmpeanu, potrivit Mediafax.

Oficialul a precizat că simulările pentru clasa a 8-a și a 12-a încep în data de 29, respectiv 22 martie.

Ministrul Educației a îndemnat la respectarea regulilor de protecție, care includ aerisirea sălilor, purtarea măștii, distanțarea adecvata și testarea.

Cîmpeanu a anunțat că se fac demersuri pentru a susține o testare non-invazivă, care va fi mai ușor de efectuat și mai acceptată de către părinți.

Ce prevede Ordinul comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății

Ordinul comun al ministrului Educației și ministrului Sănătății nr. 3.459/280/06.03.2021 permite organizarea simulărilor examenelor naționale, cu prezență fizică, inclusiv în unitățile de învățământ din localitățile aflate în scenariul roșu, cu condiția respectării normele de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

"Este permisă organizarea simulărilor examenelor naționale, evaluărilor naționale, orelor remediale și a examenelor pentru anii terminali, cu prezență fizică, în unitățile de învățământ din localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mică de 6/1000 de locuitori, cu condiția asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, respectiv distanțare corectă și igienizarea mâinilor și purtarea obligatorie a măștii", se arată în documentul menționat.

Coronavirus, 11 martie: Cazurile noi depășesc 5.000

Potrivit celui mai recent bilanț, în ultimele 24 de ore au fost 5.236 de români confirmați cu noul coronavirus, iar 96 au murit. 

Numărul bolnavilor din ATI a depășit 1.170, iar 774.277 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 21.252 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Pe teritoriul României, 49.670 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 14.004 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.554 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 137 de persoane.

Bucureștiul și 4 judeţe, în scenariul roşu

Bucureștiul a rămas, joi, în scenariul roșu, cu o incidență de 3,36 la mie, de la 3,16 la mie miercuri. Capitala a înregistrat 1.102 noi cazuri de infectare.

În scenariul roșu mai sunt Brașovul cu 3,34 la mie, Clujul cu 3,25, Ilfovul cu 3,67 la mie și Timișul, cu 5,22 la mie.

Cele mai multe cazuri noi înregistrate joi sunt în Bucureşti - 1.102, Brașov - 297, Timiș - 396, Constanța - 270 și Cluj - 216.

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

ministrul educatiei simulare evaluare nationala sorin cimpeanu
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024