150 de milioane de lei dă statul pentru 250.000 de tablete care să fie împărțite elevilor din zonele defavorizate
Un sfert de milion de tablete pentru elevi! E planul Ministerului Educaţiei pentru copiii care nu-şi permit să facă şcoală online. Guvernul va da banii din Fondul de Urgenţă: aproape 30 de milioane de euro.
De Mădălina Iacob la 08.05.2020, 22:49- Numărul elevilor care ar avea nevoie de tablete este estimat la peste 900.000.
- Autoritățile se tem că și în toamnă anul școlar va fi afectat de pandemia de coronavirus.
Dispozitivele conectate la internet nu vor ajunge însă pentru toţi: în România, sunt mult mai mulţi copii care au văzut telefoane inteligente sau computere doar în filme.
150 de milioane de lei oferă statul pentru 250 de mii de tablete. Atâţia copii neconectaţi la tehnologie a numărat iniţial Ministerul Eduaţiei în România. Sunt, de fapt, peste 900 de mii.
32% dintre elevi nu au acces individual la un desktop, laptop sau tabletă, arată un sondaj IRES. 3 din 10 părinţi spun că în perioada stării de urgenţă copiii lor n-au mai ţinut legătura cu profesorii. Pentru ei, şcoala online nu există.
Există însă planuri pe hârtie. Guvernul a hotărât să cumpere până la toamnă un sfert de milion de tablete pentru copii din toată ţara. A alocat 600 de lei pentru fiecare dispozitiv.
Ionel Dancă, şeful Cancelariei Premierului: În funcţie de evaluările făcute pe parcurs, numărul poate să crească, astfel încât cei care în acest moment nu pot participa la sistemul de învăţământ online să poată avea această facilitate.
Banii vin din fondul de urgenţă. E o provocare în sine însă să cumperi dintr-odată un sfert de milion de tablete conectate la internet.
E singura şansă să salvăm viitorul elevilor, recunoaşte ministrul Educaţiei. Dacă pandemia va închide şi la toamnă şcolile şi grădiniţele, anul şcolar următor riscă să fie îngheţat, avertizează şi profesorii.
Monica Anisie, ministrul Educației: Dacă cumva, Doamne Fereşte, ne vom întâlni cu aceeaşi situaţie pe care o avem astăzi în septembrie, atunci trebuie să fim pregătiţi.
Pentru că primul val al pandemiei ne-a prins nepregătiţi. Cu sute de mii de elevi în toată ţara care nici măcar n-au atins vreodată un laptop, o tabletă sau un telefon inteligent.
Bianca e unul din copiii pentru care şcoala virtuală e un vis.
Bianca, elevă: Cum te-ai descurcat în perioada asta? Cum ai lucrat? Am lucrat pe carte, pe caiet, dar nu pe telefon sau pe tabletă, pentru că nu am. Dar ce ştii despre cum se face şcoala în perioada asta? Nimic.
Tableta promisă de Guvern ar trebui să o împartă cu ceilalţi cinci fraţi ai ei.
Mama Biancăi: Credeţi că o tabletă ar fi de ajuns pentru toţi? Ne mulţumim şi cu o tabletă.
Inspectoratele şcolare din fiecare judeţ vor face liste cu elevii care au nevoie de tablete.