Concursul "Bursa pentru educație vocațională", organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, și-a desemnat câștigătorii
Au fost premiaţi câştigătorii primei ediţii a concursului "Bursa pentru educaţie vocaţională", organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Trei tineri au câştigat câte un premiu de 10.000 de lei fiecare. În concurs au fost înscrise 255 de eseuri din domeniile politic, economic și civic.
De Redactia Observator la 04.03.2021, 10:30- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Este ambițios, îi place sa se implice în diferite activități sociale, iar eseul lui a impresionat juriul concursului "Bursa pentru educație vocațională". Junc Pavel are 20 de ani și a reușit să câștige premiul pentru domeniul civic, în valoare de 10.000 de lei.
Junc Pavel, câștigător: Orice proiect dedicat studenților și tinerilor din România este extrem de benefic, contribuie la dezvoltarea profesională și personală a noastră.
Elena Bucur are 23 de ani și studiază la Facultatea de Automatică și Calculatoare. Ea a câştigat premiul pentru domeniul economic, în valoare de 10.000 de lei.
Elena Bucur, câştigătoare: Această bursă aş vrea să o investesc în dezvoltarea mea profesională și personală.
Premiul pentru domeniul politic a fost câștigat de o tânără de 21 de ani din Lehliu Gară, Călărași. Maria Dobre își dorește să se implice cât mai mult în schimbarea României.
Maria Dobre, câştigătoare: Mie îmi place foarte mult sa scriu, eseul din domeniul politic a însemnat cercetare, ceea ce mi-a oferit mie însămi posibilitatea de a mă dezvolta.
Eseurile au fost analizate de o comisie formată din specialiști ai celor trei domenii.
Marian Crăciun, membru juriu: Am apreciat originalitatea şi implicarea autorilor, pentru că acest lucru era, de altfel, şi obiectivul concursului.
Maria Toader, membru juriu: Avem din partea tuturor tinerilor din România idei inedite care pot fi folosite inclusiv de autorităţi.
Prin intermediul proiectelor derulate, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României promovează valorile și susține excelența.