Antena LIVE

Curs valutar

Video

Un brad de 10 metri, făcut din fulare croşetate, a creat indignare în Târgu Mureş. Cum se apără organizatorii: Vor să doboare un record Guinness

Un brad de Crăciun confecţionat din fulare tricotate, înalt de 10 metri, gândit de Asociaţia KULT Alternativ, care a fost amplasat în Piaţa Trandafirilor din centrul municipiului Târgu Mureş, a devenit subiectul principal de dispută între conducerea administraţiei publice locale, politicieni şi locuitorii oraşului.

De la 05.12.2023, 16:56
WhatsApp
Vezi și:

Conducerea oraşului şi KULT Alternativ susţin că bradul din fulare tricotate ar urma să fie propus pentru intrarea în Guinness Book, pentru că ar fi format din cele mai multe piese de fular ajunse din cele mai multe ţări ale lumii, în timp ce politicienii şi societatea civilă consideră că este o "ironie" îndreptată împotriva tradiţiilor de Crăciun şi o "bazaconie" făcută din preşuri.

Preşedinta KULT Alternativ Kulturalis Fesztival, Annamaria Kadar, a declarat că acest brad de Crăciun tricotat manual îşi doreşte să unească indivizi şi comunităţi şi că se intenţionează ca municipiul Târgu Mureş să ajungă pe harta lumii printr-un record Guinness, demersurile pentru nominalizare fiind în curs.

"Sunt 3.000 metri de fular din toată ţara şi de peste hotare, din Ecuador, Mongolia, Suedia, Austria, Germania, Statele Unite ale Americii. Deci din foarte multe locuri de unde am primit fulare. Bradul principal de Crăciun este în Piaţa Teatrului, aici (în Piaţa Trandafirilor - n.r.), este un loc alternativ, unde, de exemplu, acum doi sau trei ani a fost bradul Rotar Act. Deci o organizaţie civilă face ceva pentru oraş, într-un semn simbolic, brad făcut altfel. (...) Acum mergem spre Guinness deoarece este foarte complicat. Avem un avocat care a consultat toate criteriile pe care trebuie să le avem în vedere şi discutăm cu reprezentanţii fiecărui stat pentru că vrem să doborâm recordul, bradul alcătuit din cele mai multe piese de fular ajunse din cele mai multe ţări ale lumii", a precizat Annamaria Kadar.

Ea a adăugat că acest brad din fulare croşetate nu înseamnă nici politică, nici naţionalitate, nici preconcepţii, ci un simbol de legătură a oamenilor prin sentimente şi poveşti.

Pe acelaşi subiect

Amplasarea bradului, motiv de controverse în Târgu Mureș

Festivalul Cultural Alternativ KULT a lansat, în anul 2022, ideea ca mai multe persoane să tricoteze sau să croşeteze un fular de festival comun, format din piese cu lăţimea de 20 centimetri, care să fie expus public în luna decembrie, pe bradul de Crăciun al oraşului, la Ceasul cu Flori.

La această iniţiativă, a menţionat Annamaria Kadar, s-au alăturat persoane fizice, familii, organizaţii civile, grupuri de dans, companii multinaţionale, firme mici şi mijlocii, grădiniţe, universităţi, asociaţii, primării şi personalităţi publice, formaţii din ţară şi de peste hotare, din Statele Unite ale Americii, Ecuador, Mongolia, Germania, Austria, Ungaria, Anglia, Suedia şi Danemarca.

Primarul din Târgu Mureş, Soos Zoltan, a susţinut, la rândul său, că în acest an Primăria Municipiului dă glas societăţii civile, nu doar pe parcursul evenimentelor organizate în timpul verii, dar şi în timpul sărbătorilor de iarnă.

"Organizatorii festivalului cultural Alternativ Kult au avut ca idee să propună ca şi Târgu Mureş să se numere printre oraşele lumii printr-un proiect inedit, să croşeteze o eşarfă de peste 2.500 metri lungime. Imediat, sute de oameni din comunitate, foarte mulţi copii, firme mari din Mureş sau universităţi s-au alăturat acestui proiect. Astfel de brazi, construiţi din fulare croşetate manual, se găsesc în Marea Britanie, Portugalia, Germania, Ecuador, Mongolia, SUA şi în alte ţări. Cea mai mare construcţie de acest tip se află în Portugalia, are 17 metri înălţime, iar bradul din Târgu Mureş are 10 metri. La acest proiect, aşa cum am menţionat, au contribuit sute de oameni din comunitate, dar şi personalităţi mai bine cunoscute, cum este doamna Lokodi Emoke, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş, care a croşetat peste 30 metri de fular pe care a scris numele tuturor oraşelor înfrăţite cu Târgu Mureşul", a declarat presei Soos Zoltan.

Edilul a arătat că municipalitatea este partener în acest proiect, deşi nu a contribuit material, deoarece consideră important să reamintească faptul că legendele de iarnă, tradiţiile comunităţii şi poveştile au fost împărtăşite în timpul activităţilor de iarnă, atunci când se croşeta sau se crea ceva pentru familie.

Bradul,  o "bazaconie surpriză" cred unii locuitori din Târgu Mureș

Printre sutele de reacţii vehemente se numără şi cea a vicepreşedintelui Partidului Mişcarea Populară (PMP), Marius Paşcan, care descrie acest brad drept o "bazaconie surpriză", care în loc de Moş Crăciun i-ar aduce în Piaţa Trandafirilor din Târgu Mureş pe ''Winnetou şi pe indienii apaşi''.

"După ce i-a trimis pe români la colţul lor 'albastru', într-un soi discriminatoriu de ghetou mental, după ce, în loc să reformeze organizatoric Primăria Târgu Mureş, a împovărat-o şi covârşit-o suplimentar cu noi angajaţi din rândul clientelei politice, după ce a risipit banii publici pe achiziţia de tablouri de pe la prieteni personali şi a finanţat expoziţii de artă pornografică în Cetatea Târgu Mureş, după ce a blocat circulaţia în oraş prin proiecte aberante şi ineficiente, iresponsabile, fără nicio realizare concretă, primarul Soos Zoltan (...) loveşte din nou. În locul bradului tradiţional de Crăciun, din centrul municipiului, le-a pregătit târgumureşenilor o bazaconie surpriză care, în loc de Moş Crăciun, îi aduce în Piaţa Trandafirilor pe Winnetou şi indienii apaşi. Unii zic că rămâne loc şi pentru Tarzan şi Jane, iar semnalul administraţiei publice ne întoarce la vremea organizării sociale de tip tribal", a arătat Marius Paşcan, pe Facebook.

Claudiu Maior, consilierul local al Pro România din Consiliul Local Târgu Mureş, spune că "bradul din pleduri/preşuri" este noua invenţie la Târgu Mureş şi că administraţie locală ar merita "felicitări".

"Felicitări noii administraţii! Anul trecut - brad din lemne, anul acesta - brad din pleduri/preşuri", afirmă Claudiu Maior.

Locuitorii municipiului Târgu Mureş au susţinut, în special în mediul online, că acest brad din fulare putea fi amplasat oriunde în oraş, nu neapărăt în locul ocupat de bradul tradiţional zeci de ani la rând şi că, deşi iniţiativa ar părea "bună şi nevinovată", comunitatea românească nu ar fi fost invitată să ia parte la ea. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

brad targu mures record guiness
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025