Unifest 2024. Studenţii dezbat meseriile viitorului şi problemele de pe piaţa muncii. "Foarte util pentru toți tinerii"
Studenţii de la mai multe facultăţi din Bucureşti şi-au unit forţele şi ideile în cadrul Campionatului de debate din cadrul Festivalului Unifest, organizat cu sprijinul Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Competiţia a constat într-o dezbatere între studenţi care au intrat în rolul de reprezentanţi ai Guvernului şi ai opoziţiei şi a fost menită să le stimuleze gândirea critică şi abilităţile de argumentare.
De Redactia Observator la 20.11.2024, 08:39Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României continuă parteneriatul de tradiţie cu UNIFEST, cel mai mare festival studenţesc din ţară şi susţine evoluţia tinerilor. În prim-plan anul acesta a fost Campionatul de Debate, o competiţie cu rol important în dezvoltarea abilităţilor de comunicare ale studenţilor. Temele evenimentului au fost ''meseriile viitorului şi problemele de pe piaţa muncii''. Tinerii au avut ocazia să îşi argumenteze punctele de vedere.
Studenţii dezbat viitorul
"Foarte util pentru toți tinerii care au participat aici, că îi ajută să își dezvolte gândirea critică, nu doar să vorbească mai bine, nu își dezvoltă doar capacităţile de oratorie, dar și gândirea, mai ales spontanietatea", crede Eduard Chircu, participant.
"A fost o experiență unică pentru mine, am învățat ceva nou despre acest vorbitor, dar și cum să mă adaptez pe timpul dezbaterii de astăzi, de asemenea este o oportunitate foarte mare în domeniul dezbaterii să poți să vorbeşti liber în public, dar să știi să îți faci bine un research, să fii bine informat", spune Bianca Mihai, participantă din echipa câştigătoare.
- Albert Vlădescu, micul geniu din Ploiești, care a inventat la 13 ani Propulsorul MagnetoHidroDinamic, s-a înscris...
- Raul are 15 ani și cunoaște 10 limbi străine. Capacitatea extraordinară care l-a transformat într-un poliglot de...
- Viitorul se dezbate acum. Cel mai mare festival studențesc din România, susținut de Fundația Dan Voiculescu...
"Îți oferă oportunităţi personale de a te dezvolta. Poți să vorbeşti mai corect în public, să exprimi argumente mai clare și să fii mai convingător. Concluzia mea principală ar fi că în toate liceele ar trebui să se facă dezbateri, iar eu personal mă simit mai câștigat că am putut să petrec timp de calitate făcând o activitate foarte faină", a precizat Robert Olteanu, participant.
Câştigătorii dezbaterii au făcut parte din echipa opoziţiei. La sfârşit, au primit din partea Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României tablete E-book reader şi cărţi, dar şi oportunitatea de a deveni ambsadori în cadrul Fundaţiei şi de a contribui la Ghidul Educaţional al meseriilor viitorului.
"Sprijinim excelenţa în educaţie și încurajăm dezvoltarea gândirii critice și analitice a noii generații de studenți, contribuind astfel la formarea liderilor de mâine, pregătiți sa facă faţă provocărilor viitorului", a declarat Diana Marin, manager de proiect FDVDR. Evenimentul organizat de Uniunea Studenţilor din România reuneşte anual studenţi din 17 centre universitare din ţară.