25 de ani de la moartea prinţesei Diana. Mașina condusă de Lady Di în anii ’80, vândută la licitaţie. Cât valorează automobilul
O maşină folosită în anii 80 de regretata prinţesă Diana a fost vândută la licitaţie cu 650 de mii de lire sterline, adică aproape 770 de mii de euro.
De Redactia Observator la 28.08.2022, 10:20Vehiculul este un Ford Escort RS Turbo, produs în 1985, cu care Lady Di a circulat timp de trei ani. Ea prefera să-şi conducă personal maşina, chiar dacă era căsătorită pe atunci cu moştenitorul coroanei, prinţul Charles. Licitaţia a pornit de la o sută de mii de lire şi a fost foarte disputată.
Cumpărătorul este un colecţionar privat englez, al cărui nume a rămas confidenţial. Interesul pentru personalitatea lui Lady Diana este sporit în aceste zile, deoarece la 31 august se vor comemora 25 de ani de decesul ei, în teribilul accident de la Paris.