Britney Spears, din nou însărcinată la 40 de ani
Cântăreața pop Britney Spears a dezvăluit ieri, printr-o postare pe reţelele de socializare, că este însărcinată cu al treilea ei copil. Vestea a venit brusc pentru fani, și a stârnit valuri de uimire în online.
De Redactia Observator la 12.04.2022, 19:56Artista, în vârstă de 40 de ani, s-a remarcat în ultimul an prin lupta pe care a purtat-o împotriva tatălui ei, pe care îl acuză că i-ar fi controlat abuziv viață privată timp de 13 ani, și i-ar fi interzis, inclusiv, să mai aibă un copil.
Scăpată acum de sub tutela tatălui după ce l-a înfruntat în instanţă, starul pop se bucură din plin de libertate. Aceasta a declarat că își dorea de mult un copil cu actualul ei logodnic, în vârstă de 28 ani, dar a spus că interdicția a privat-o de acest lucru.