Antena LIVE

Curs valutar

Festivalul George Enescu 2024. Program, bilete şi alte informaţii utile

Luna septembrie este dedicată, ca de fiecare dată, Festivalului George Enescu, ediţia din acest an urmând să debuteze, însă, chiar pe 31 august, când este programat concertul de deschidere.

De la 26.08.2024, 16:45
WhatsApp
Festivalul George Enescu atrage artişti de renume din întreaga lume Profimedia

Unul dintre cele mai apreciate festivaluri de muzică din România este Festivalul George Enescu. Festivalul a fost inaugurat în 1958, la trei ani de la moartea marelui muzician şi a ajuns la ediţia cu numărul 26, festivalul desfăşurându-se, cu preponderenţă, la începutul toamnei.

Încă de la început, în cadrul festivalului a fost organizat şi un concurs internaţional, dar concursul a fost întrerupt în perioada 1973-1991, astfel că ediţia din acest an este doar a 19-a a concursului internaţional George Enescu.

Durata Festival George Enescu 

În principiu, luna septembrie este dedicată aproape în totalitate Festivalului George Enescu. Ediţia din acest an începe, însă, pe 31 august, cu concertul de deschidere şi gala de premiere a secţiunii Compoziţie şi durează până pe 27 septembrie, când este programat concertul final.

Pe acelaşi subiect

Este important de ştiut că, deşi Festivalul George Enescu se desfăşoară în mare măsură la Bucureşti, respectiv la Ateneul Român, sub tutela festivalului sunt programate concerte şi evenimente speciale şi în alte localităţi precum Cluj Napoca sau Sibiu.

Program Festival George Enescu 

Programul Festivalului George Enescu este unul complex şi cuprinde numeroase evenimente pe care le puteţi găsi în lista de mai jos:

Concert Deschidere

31 august 2024 – Concertul de deschidere a celei de-a 19-a ediții a Concursului Internațional George Enescu și Gala de Premiere pentru Secțiunea de Compoziție.

Secțiunea Violoncel:

Prima rundă: 1-3 septembrie

Sesiune Well-being pentru concurenți: 4 septembrie

Recital David Geringas & Mikhail Mordvinov – 4 septembrie 

A doua rundă: 5-6 septembrie

Recital Dmitry Sitkovetzky, Valentin Răduțiu și Lukas Geniušas – 6 Septembrie

Semifinala: 8 septembrie 2024

Finala: 10 septembrie 2024

Secțiunea Vioară:

Prima rundă: 7-9 septembrie

Sesiune Well-being pentru concurenți: 10 septembrie

A doua rundă: 11-12 septembrie

Recital Liviu Prunaru și Valentin Șerban – 13 septembrie 

Semifinala: 14 septembrie

Recital Shlomo Mintz – 15 septembrie

Finala: 16 septembrie

Secțiunea Pian:

Prima rundă: 13-15 septembrie

Sesiune Well-being pentru concurenți: 14 septembrie

A doua rundă: 17-18 septembrie 

Recital Lilya Zilberstein – 19 septembrie

Semifinala: 20 septembrie 

Recital Simon Trpčeski – 21 septembrie

Finala: 22 septembrie 

Masterclass:

Ateliere: 23-26 septembrie

Concert final: 27 septembrie 

Concurenţi Festival George Enescu 

Ei bine, cum era de aşteptat, Festivalul George Enescu atrage şi în acest an concurenţi din întreaga lume, dar în special din ţări precum Germania, Cehia sau Austria. Nici la nivel de artişti invitaţi nu stăm rău, cum îi şade bine unui festival de top.

Sunt anunţaţi Alan Buribayev, dirijor principal al Operei Astana din Kazahstan, Jonathan Bloxham, directorul muzical al Teatrului din Lucerna, Lukas Geniusas, pianist ruso-lituanian, sau Benjamin Kruithof, laureat al concursului internaţional George Enescu la ediţia 2022.

Bilete Festival George Enescu 

Doritorii îşi pot cumpăra bilete direct de AICI. Biletele sunt pe zile, iar preţul lor diferă în funcţie de programul zilei respective. De exemplu, pentru recitalul David Geringas şi Mikhail Mordvinov, din 4 septembrie 2024, preţul biletelor pleacă de la 150 de lei.

Momentan, abonamentele generale şi biletele pentru concertul de deschidere sau cel de final sunt indisponibile, fiind foarte posibil ca evenimentele respective să fie deja "sold-out".

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

festival george enescu calendar festival george enescu bilete festival george enescu concurenti festival george enescu
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025