Lily Collins, despre rolul care i-a adus succesul internaţional: "Când sunt sentimente la mijloc poate fi dificil". Interviu în exclusivitate pentru Observator
Este una dintre cele mai apreciate actriţe ale noului val de la Hollywood. Lily Collins a acordat un interviu în exclusivitate pentru Observator. Ne-a vorbit despre ce înseamnă să îţi găsesţi sufletul pereche şi despre rolul care a făcut-o celebră în toată lumea.
De Redactia Observator la 11.09.2024, 17:59Lily Collins a ştiut că vrea să fie actriţă de mică, aşa că la doar 12 ani a aparut în primul ei rol, într-un serial la postul britanic BBC. A jucat în numeroase filme şi seriale, a fost model, jurnalist şi a scris o carte, însă celebritatea internaţională a venit o dată cu interpretarea personajului Emily, o tânără care vine la Paris în căutarea sucesului profesional şi a iubirii.
"Mi-a plăcut cum a fost construit personajul, mi-a plăcut idea de a filma în Paris. Îl iubesc pe Darren Starr. Este un personaj pe care nu l-am mai văzut interpretat până acum şi de aceea mi-am dorit să îl joc. Acest personaj mi-a trezit admiraţia şi am simţit că mă pot juca interpretând-l", spune Lily Collins.
Lily Collins, interviu exclusiv pentru Observator
Crede că secretul succesului este să alegi personaje care să te pună în valoare.
"Cred că sunt la fel de optimistă ca Emily. Sunt muncitoare, sunt foarte organizată şi nu îmi e ruşine să cer ajutor. Cred că Emily e la fel. Ştie să împartă şi încearcă să găsească cea mai bună soluţie", spune ea.
Cu un tată celebru, Phil Collins, Lily a povestit în cartea ei că a simţit o presiune imensă să reuşească în ceea ce îşi propune. În adolescenţă, pentru a respecta standardele de frumuseţe impuse de industria de modă, a făcut foamea, a exagerat cu mersul la sală și s-a luptat cu dependență de pastile de slăbit.
Serialul Emily in Paris, un fenomen internaţional
"Este o linie foarte fină între a avea un echilibru între a nu îţi trăi viaţa prin şi pentru reţele sociale, ci a le folosi în cel mai distractiv, împlinit şi bun mod posibil. Îmi place să folosesc, dar apoi îmi place şi să las telefonul deoparte şi să îmi trăiesc viaţa. Cred că e important să existe un echilibru", adaugă actriţa.
Un echilibru pe care l-a găsit în ultimii ani, graţie succesului de care se bucură, dar şi a unei vieţi personale împlinite alături de cel pe care îl consideră sufletul ei pereche. De trei ani este căsătorită cu regizorul şi scenaristul Charlie McDowell.
Întrebată de ce este iubirea atât de complicată, actriţa spune: "E complicată până când găseşti persoana care face ca lucrurile să nu mai fie atât de complicate. Eu, Lily, am găsit acea persoană, Emily încă o caută, dar, ştii, când sunt sentimente la mijloc şi treci prin atâtea emoţii, poate fi dificil".