Netflix a lansat trailerul oficial pentru documentarul "Schumacher". Portret intim, al marelui campion al Formulei 1
Netflix a lansat trailerul oficial pentru documentarul despre Michael Schumacher, pe care îl va lansa la nivel global pe 15 septembrie.
De Cornel Preda la 25.08.2021, 17:56Documentarul "Schumacher" îi face portretul sportivului care a obţinut titlul mondial la Formula 1 de şapte ori. "Schumacher" este produs de Benjamin Seikel şi de Vanessa Nöcker pentru B|14 FILM GmbH şi regizat de Hanns-Bruno Kammertöns, Vanessa Nöcker şi Michael Wech.
Cu implicarea totală a familiei cunoscutului pilot de curse, documentarul "Schumacher" prezintă interviuri rare şi imagini de arhivă în premieră, oferind un portret intim, dar şi critic al sportivului care a obţinut titlul mondial de şapte ori.
Documentarul explorează numeroasele faţete care l-au format şi l-au definit pe acest sportiv polivalent, parcurgând traseul ascensiunii lui ameţitoare într-un sport plin de adrenalină şi pericol, cu milioane de fani în întreaga lume. Voinţa lui de fier şi puterea de a ieşi triumfător atunci când nimeni nu se aştepta l-au plasat pe Michael Schumacher în centrul atenţiei lumii întregi.
30 de ani de la prima cursă a lui Michael Schumacher
Acum 30 de ani, Michael Schumacher a condus în prima sa cursă de Formula 1, în Spa, Belgia.
Caracterizat de o pasiune nemuritoare, o muncă asiduă şi o ambiţie de neegalat, Schumacher a trecut rapid de la nou-venit la campion mondial - şi în cele din urmă legendă a sportului.
Parcursul lui Michael Schumacher a stârnit imaginaţia a milioane de oameni, dar succesul acestui om extrem de rezervat nu se rezumă doar la cursele automobilistice.
Personalitatea lui Michael Schumacher nu este definită doar de spiritul său de luptător şi de setea de perfecţionism. Lipsa de încredere în sine şi nesiguranţa completează portretul unui om sensibil şi reţinut. Părinţii, copiii şi soţia sa, Corinna Schumacher, iubita lui Michael încă din copilărie, sunt acum pregătiţi să îi spună povestea.