Soluţia lui Brad Pitt, ca să reziste caniculei din Europa: s-a îmbrăcat în kilt, pentru "o mai bună ventilaţie"
Brad Pitt a vrut să risipească definitiv orice zvon potrivit căruia se pregăteşte să iasă la pensie. Astfel că, la premiera din Germania a filmului "Bullet Train" s-a îmbrăcat într-un kilt.
De Redactia Observator la 21.07.2022, 08:44Brad Pitt s-a îmbrăcat în kilt la premiera din Germania a filmului "Bullet Train". Actorul american a motivat faptul că a ales această piesă vestimentară a scoţienilor pentru că îi permite ... o mai bună ventilaţie. O explicaţie logică, în condiţiile în care şi Germania se confruntă cu temperaturi ridicate.
Brad Pitt îmbrăcat în kilt, pe covorul roşu
În orice caz, kiltul lui Brad Pitt a devenit centrul atenţiei pe covorul roşu, fotografiat şi filmat atât de jurnalişti, cât şi de fanii în extaz. Filmul "Bullet Train" spune povestea a cinci asasini, aflaţi în acelaşi tren, care nu au nici cea mai vagă idee că misiunea primită este să se ucidă între ei.