Antena LIVE

Curs valutar

Trei cântece ale lui Michael Jackson, retrase de pe serviciile de streaming. Ar conţine înregistrări vocale "false"

Trei cântece de pe un album postum al megastarului Michael Jackson au fost retrase de pe serviciile de streaming în urma unor acuzaţii repetate conform cărora ar conţine înregistrări vocale "false", informează miercuri BBC.

De la 06.07.2022, 21:01
WhatsApp
Trei cântece ale lui Michael Jackson, retrase de pe serviciile de streaming Profimedia

Single-urile "Monster", "Keep Your Head Up" şi "Breaking News" au apărut pe albumul postum "Michael", lansat în anul 2010, la un an după moartea starului pop american.

De atunci, ele au făcut obiectul unui proces intentat de o admiratoare, care susţine că anumite fragmente vocale din cele trei piese ar aparţine de fapt unui alt cântăreţ, folosit doar cu ocazia sesiunilor de înregistrări. Reprezentanţii casei de discuri Sony Music şi ai Fundaţiei Michael Jackson au spus că retragerea acelor cântece de pe site-urile de streaming nu are nicio legătură cu autenticitatea lor.

Într-o declaraţie comună, ei au spus că acţiunea de retragere a pieselor reprezintă "pur şi simplu cel mai bun mod pentru a merge mai departe pentru totdeauna, dincolo de conversaţia asociată acestor trei piese".

"Rămânem concentraţi asupra lucrurilor care contează - asupra interesantelor proiecte noi şi existente care celebrează moştenirea lăsată de Michael Jackson", inclusiv asupra musicalului "MJ" de pe Broadway şi a unui film biografic anunţat recent.

Pe acelaşi subiect

"Celelalte piese de pe album rămân valabile (pe servicii de streaming - n.r.). Decizia nu trebuie privită ca o îngrijorare legată de autenticitatea pieselor - pur şi simplu a venit vremea să depăşim momentul provocat de ştirile despre ele şi care distrag atenţia publicului", au adăugat reprezentanţii Sony Music şi Fundaţiei Michael Jackson.

Albumul a fost lansat după moartea lui Michael Jackson

Lansat în 2010, "Michael" a fost primul album cu muzică originală apărut pe piaţă după ce Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2019 la vârsta de 50 de ani din cauza unei supradoze de propofol.

Chiar înainte de a pătrunde în topuri, unii dintre membrii familiei Jackson şi-au exprimat dubiile legate de posibilitatea ca starul pop să fi înregistrat toate partiturile vocale din toate piesele de pe acel album postum.

"Am încercat din greu să previn această nebunie, dar ei n-au vrut să mă asculte", a scris pe Twitter unul dintre nepoţii artistului, Taryll. "Nu sună ca el", a adăugat una dintre surorile lui, La Toya. Grupul Sony a răspuns cu un comunicat de presă în care a afirmat că are "încredere deplină în rezultatele cercetărilor (sale) exhaustive, precum şi în relatărilor celor care s-au aflat în studiourile de înregistrare alături de Michael Jackson şi care afirmă că acele pasaje vocale sunt ale lui".

Atunci când albumul "Michael" a fost lansat pe piaţă, coperta sa secundară includea următorul mesaj: "Acest album conţine nouă înregistrări vocale niciodată lansate şi care sunt interpretate de Michael Jackson. Piesele au fost finalizate recent folosind muzica din înregistările vocale originale şi muzica creată de producătorii menţionaţi în caseta tehnică a discului".

Reacţia fanilor după lansarea celor 3 piese de pe album

Totuşi, după ce au ascultat albumul postum, unii dintre fanii megastarului pop au exprimat o serie de suspiciuni, mai ales în privinţa celor trei piese.

Versiunea oficială a producătorilor afirmă că Michael Jackson le-a compus şi le-a înregistrat în colaborare cu producătorii Edward Cascio şi James Porte în 2007. Cu toate acestea, au apărut zvonuri conform cărora partiturile vocale erau asigurate de un alt cântăreţ american, Jason Malachi, care şi-ar fi asumat acest rol într-un mesaj publicat pe Facebook în 2011. Managerul lui a negat ulterior această teorie, afirmând că acel mesaj era fals.

Proces intentat de o fană Michael Jackson împotriva producătorilor albumului

Apoi, în 2014, o admiratoare a megastarului, Vera Serova, a deschis un proces colectiv împotriva lui Cascio, Porte, Sony Music, coexecutorului testamentar John Branca, MJJ Production (divizia muzicală a Fundaţiei Michael Jackson) şi Angelikson Productions (compania de producţie a lui Cascio).

Ea i-a acuzat pe producătorii albumului că i-au vândut atât ei, cât şi altor persoane, un produs care a fost promovat în mod eronat. Într-o acţiune separată, Vera Serova i-a acuzat pe Porte, Cascio şi Angelikson că au coordonat "o fraudă artistică elaborată" atunci când şi-au vândut cântecele către Fundaţia Michael Jackson pentru mai multe milioane de dolari.

Fundaţia megastarului şi grupul Sony au negat acuzaţiile şi o sentinţă pronunţată ulterior în apel le-a dat dreptate, eliminându-i din lista acuzaţilor numiţi în procesul colectiv. Procesul deschis de Serova împotriva Angelikson Productions, Cascio şi Porte este în curs de desfăşurare. Reclamanta a depus o petiţie şi la Curtea Supremă din California pentru a redeschide procesul intentat grupului Sony, în timp ce reprezentanţii acestuia au cerut ca decizia iniţială să fie menţinută.

Niciuna dintre aceste acţiuni legale nu a stabilit până acum originea contestată a celor trei cântece.

Nici fanii nu mai pot să îşi facă singuri o părere în această privinţă, deoarece piesele "Monster", "Keep Your Head Up" şi "Breaking News" au fost retrase de pe Spotify, Apple Music, YouTube şi alte servicii de streaming, deşi versiuni neoficiale ale lor pot fi încă găsite pe internet.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

michael jackson album piese melodii proces voce inregistrari post mortem
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025