Antena LIVE

Un suporter de 29 de ani a murit după ce Harry Kane a marcat golul împotriva Germaniei. Atacantul îi dedică meciul de sâmbătă

Căpitanul Angliei, Harry Kane, spune că meciul de mâine pe care îl va juca împotriva Ucrainei va fi un tribut pentru fanul echipei sale care a murit într-un bar în timp ce sărbătorea golul care a adus englezilor victoria împotriva Germaniei.

De la 02.07.2021, 18:07
Un suporter a murit după ce atacantul Angliei a marcat golul împotriva Germaniei Profimedia

Paramedicii au intervenit marţi pentru a salva viaţa lui Charlie Naughton, un tânăr de 29 de ani căruia i s-a făcut rău în timp ce urmărea, alături de familie şi prieteni, meciul naţionalei sale împotriva Germaniei. Totul s-a întâmplat imediat după momentul în care atacantul englez a marcat golul împotriva germanilor. Manevrele de resuscitare nu au avut însă succes, tânărul fiind declarat mort.

Atacantul a transmis familiei un mesaj de condoleanţe

Într-o postare pe Twitter, Harry Kane a scris că îi pare nespus de rău de moartea fanului lor şi a adresat un mesaj de condoleanţe apropiaţilor lui Charlie Naughton. „Îmi pare foarte rău să aud despre moartea lui Charlie. Gândurile și condoleanțele mele sunt transmise familiei și prietenilor săi. Mâine şi pe tot restul turneului vom da totul pentru fanii precum Charlie", a scris atacantul pe Twitter.

Şi alte vedete din Anglia, precum Reece James şi Mason Mount şi-au exprimat regretul legat de moartea fanului lui Chelsea. "Odihneşte-te în pace Charlie", a scris James pe Twitter, în timp ce Mount a postat două emoticoane ce reprezentau o inimă albastră şi un porumbel. 

Ucraina - Anglia se joacă pe 3 iulie, ora 22:00, la Roma

Ți-a plăcut acest articol?

anglia euro2020 mort suporter
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024