Un elev prins copiind la matematică a fost dat de gol de Ro-Alert
Mesajul Ro-Alert l-a dat de gol pe un elev care copia la proba de Matematică a Evaluării Naționale.
De Monica Palade la 24.06.2021, 22:54La scurt timp după ce i-a venit mesajul, tânărul a fost depistat şi eliminat din examen. Reprezentanții Ministerului Educației au spus că toți cei trei elevi prinși fraudând examenul de Matematică al Evaluării Naționale au intrat cu telefonul în sala de clasă.
Unul dintre cei trei a primit mesaj RoAlert în timpul examenului.
La cea de-a doua probă scrisă (Matematică) din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a (sesiunea 2021) au fost prezenți 123.250 de candidați (93,95%). Au absentat de la această probă 7.926 de candidați, anunță Ministerul Educației.
Au primit nota 1
Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați trei candidați, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).
Ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă) va avea loc vineri și sunt așteptați să participe cei peste 8.000 de elevi înscriși. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.