17 migranţi, găsiţi leşinaţi în remorca unui TIR turcesc la Vama Nădlac 2. Epuizaţi şi deshidrataţi, au tăiat prelata camionului
Descoperire şocantă la punctul de trecere a frontierei Nădlac 2. 17 migranţi au fost găsiţi aproape inconştienţi în remorca unui TIR înmatriculat în Turcia, care trebuia să ajungă în Germania.
De Redactia Observator la 09.07.2024, 11:10Grănicerii români au intrat la bănuieli, după ce au observat că prelata TIR-ului fusese tăiată.
Oamenii erau deshidrataţi, după cele peste 15 ore petrecute pe drum, astfel că poliţiştii de la frontieră au cerut ajutorul medicilor.
"Întrucât unele dintre acestea reprezentau semne de dehidratare, colegii de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă le-au acordat primul ajutor. Le-au stabilizat, aflându-se în afara oricărui pericol", a declarat Andrei Dincă, purtător de cuvânt IPF Arad.
Şoferul TIR-ului s-a ales cu dosar penal pentru trafic de migranţi.
- O barcă de pescuit cu aproape 200 de migranţi la bord s-a răsturnat în largul Oceanului Atlantic. 89 de persoane...
- Peste 20 de migranţi, între care o femeie şi un copil, la un pas de moarte în remorca unui TIR. Cum i-au găsit...
- Rusia a trimis 10.000 de migranți cu cetăţenie rusă să lupte în Ucraina. 30.000 de persoane reţinute după...
- Nenorocire în Marea Mediterană: 11 oameni au murit, iar alţi zeci sunt dispăruţi, după ce două bărci pline cu...
Peste 20 de migranţi, la un pas de moarte în remorca unui TIR
La începutul lunii, peste 20 de migranţi, printre care o femeie şi doi copii, au fost găsiţi la un pas de moarte în remorca unui TIR turcesc. "În data de 01.07.2024, în jurul orei 08:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac ll s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, mobilă pe ruta Turcia - Belgia. La controlul specific, au fost descoperite, în compartimentul destinat transportului de marfă, 24 de persoane", a transmis Poliţia de Frontieră Bihor pe 1 iulie.
Unul dintre transfugi a fost dus la spital. "Întrucât unele dintre persoane prezentau semne de dezhidratare, colegii de la Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenţă care sunt prezenţi în punctul de frontieră pe perioada sezonului estival, le-au evaluat la faţa locului. Având în vedere numărul mare de persoane descoperite ascunse, a venit în sprijin şi o autospecială SMURD, pentru a oferi asistenţă în caz de nevoie. Unul dintre cetăţenii străini a fost transportat la spitalul din Arad, stabil, conştient, cooperant", au mai precizat atunci poliţiştii bihoreni.
În cauză se fac cercetări pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.