25 de ani de la primele alegeri în România postcomunistă
În urmă cu 25 de ani, la 20 mai 1990 erau organizate primele alegeri prezidențiale și parlamentare din România, după Revoluția din decembrie 1989
De Redactia Observator la 20.05.2015, 08:41
În urmă cu 25 de ani, la 20 mai 1990 erau organizate primele alegeri prezidențiale și parlamentare din România, după Revoluția din decembrie 1989
Alegerile s-au desfășurat în baza Decretului-Lege 92/1990, emis de Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), organism creat cu autoritate de parlament provizoriu, care a preluat prerogativele puterii provizorii în stat și în care au fost incluși reprezentanții tuturor partidelor politice apărute imediat după decembrie 1989, precum și ai organizațiilor minorităților naționale. Președintele CPUN a fost Ion Iliescu (9 februarie-20 iunie 1990).
La 14 martie 1990, cu un singur vot împotrivă și două abțineri, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională a adoptat Legea privind alegerea Parlamentului și a președintelui României, primele alegeri libere parlamentare și prezidențiale fiind stabilite pentru ziua de 20 mai 1990.
În capitolul I al acestui act, rezervat dispozițiilor cu caracter general, se arăta că în România, puterea politică aparține poporului și se exercită potrivit principiilor democrației, libertății și asigurării demnității, inviolabilității și inalienabilității drepturilor fundamentale ale omului. În ceea ce privește guvernarea țării, aceasta se realiza pe baza sistemului democratic pluralist, precum și a separației puterilor legislativă, executivă și judecătorească.
Potrivit legii, președintele României era ales în mod direct, prin scrutin universal. Legea prevedea alegerea sa ''de către cetățenii cu drept de vot din întreaga țară''. Era declarat președinte acel candidat care întrunea jumătate plus unu din numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale. Dacă niciun candidat nu întrunea această majoritate, se organizau, în a doua duminică, noi alegeri. La acest al doilea tur de scrutin participau numai doi candidați, clasificați în ordinea voturilor obținute. Candidatul care obținea cel mai mare număr de voturi era declarat președintele României.
La președinția țării putea candida orice persoană, care nu era decăzută din drepturile electorale și care avea suportul a cel puțin 100.000 de alegători.
Validarea alegerii președintelui era făcută de Curtea Supremă de Justiție, hotărârea adoptată fiind prezentată în ședința comună a Adunării Deputaților și Senatului. În acel moment, cel ales devenea președintele României. Din momentul alegerii sale, președintele nu putea să mai fie membru al vreunui partid sau al vreunei formațiuni politice. El urma să-și îndeplinească prerogativele fiind angajat numai și numai în fața poporului român.
Vot universal presupunea că toți cetățenii țării, care îndeplineau condițiile cerute de lege pentru a beneficia de dreptul de a alege, își puteau exprima opțiunea, în cadrul procesului electoral. Votul era egal, direct, secret și liber exprimat.
Potrivit art. 50 din Decretul-Lege nr. 92/1990, în campania electorală candidații, partidele, formațiunile politice, toate organizațiile sociale și cetățenii aveau dreptul să-și exprime opiniile în mod liber și fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei și a celorlalte mijloace de informare în masă. De asemenea, art. 51 garanta accesul gratuit la radio și televiziune în cadrul campaniei.
În primul scrutin postcomunist, pentru funcția de președinte, doar Frontul Salvării Naționale, Partidul Național Liberal și Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat au promovat candidați la președinție: Ion Iliescu, din partea FSN, Ion Rațiu din partea PNȚCD și Radu Câmpeanu, din partea PNL.
Numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne, la 20 mai 1990, a fost de 14.826.616 din totalul de 17.200.722 înscriși pe liste, adică 86,19% din electorat.
Potrivit legii, au fost organizate 42 de circumscripții electorale pentru fiecare județ și municipiul București, precum și 12.630 secții de votare. Totodată, au fost acreditați 360 de observatori străini în vederea urmăririi întregului proces electoral.
Procesul de votare a început la ora 6 dimineața și s-a încheiat la ora 23.00. Numărul total al voturilor valabil exprimate a fost de 14.378.693, iar 447.923 (3,02%) au fost declarate nule.
Pentru candidatul FSN, Ion Iliescu, au fost exprimate 12.232.498 voturi, ceea ce a reprezentat 85,07%. Pentru Radu Câmpeanu, candidatul PNL, au votat 1.529.188 alegători, respectiv 10,64%, iar pentru Ion Rațiu, candidatul PNȚCD, au votat 617.007 alegători (4,29% din electorat).
În ceea ce privește alegerile parlamentare, Decretul-Lege nr. 92 din 14 martie 1990, stabilea că Parlamentul va fi ales prin vot proporțional, pe liste de partid, fără existența unui prag electoral. Astfel a fost posibilă intrarea în Parlament a 27 de formațiuni politice la Adunarea Deputaților (între care 11 aparținând unor minorități naționale) și 7 la Senat. În urma alegerilor se revenea la formula tradițională de Parlament bicameral.
Au fost depuse 5.700 de candidaturi pentru Adunarea Deputaților și 1.580 pentru Senat. În calitate de independenți, 212 persoane și-au depus candidaturile pentru Adunarea Deputaților și 126 pentru Senat.
Din numărul total al alegătorilor, de 17.200.722, la 20 mai 1990 s-au prezentat la urne 14.825.764, pentru alegerile de la Senat, și 14.825.017, pentru Adunarea Deputaților.
La Senat, Frontul Salvării Naționale (FSN) a obținut 67,02% din numărul total al voturilor valabil exprimate și 91 de mandate; UDMR — 7,20% și 12 mandate; Partidul Național Liberal (PNL) — 7,06% și zece mandate; Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD) — 2,50% și un mandat; Mișcarea Ecologistă din România (MER) — 2,45% și un mandat; AUR — Partidul de Uniune Națională a Românilor din Transilvania și Partidul Republican — 2,15% și două mandate; Partidul Ecologist Român (PER) — 1,38% și un mandat; un mandat a fost ocupat de un independent (Antonie Iorgovan).
La Adunarea Deputaților, FSN a obținut 66,31% din voturile valabil exprimate și 263 de mandate; UDMR — 7,23% și 29 de mandate; PNL — 6,41% și 29 de mandate; MER — 2,62% și 12 mandate; PNȚCD — 2,56% și 12 mandate; AUR — Partidul de Uniune Națională a Românilor și Partidul Republican — 2,12% și nouă mandate; Partidul Democrat Agrar din România (PDAR) — 1,83% și nouă mandate; PER — 1,69% și opt mandate; Partidul Socialist Democratic Român — 1,05% și cinci mandate; Partidul Social Democrat Român — 0,53% și două mandate; Gruparea Democratică de Centru — 0,48% și două mandate; Partidul Democrat al Muncii — 0,38% și un mandat; Partidul Lider-Schimbist — 0,34% și un mandat; Partidul Reconstrucției Naționale din România — 0,32% și un mandat; Partidul Tineretului Liber Democrat din România — 0,32% și un mandat; Uniunea Liberală "Brătianu" — 0,27% și un mandat.
Alături de acestea, câte un mandat a revenit unor organizații ale minorităților naționale, altele decât cea maghiară, 11 la număr: Comunitatea Lipovenilor din România, Forumul Democratic al Germanilor din România, Uniunea Armenilor din România, Uniunea Bulgară din Banat — Asociația Culturală Bulgară din București, Uniunea Democrată a Sârbilor din România, Uniunea Democrată a Slovacilor și Cehilor din România, Uniunea Democratică Turcă Musulmană, Uniunea Elenă din România, Uniunea Democrată a Romilor din România, Uniunea Polonezilor din România "Dom Polski", Uniunea Ucrainenilor din România.
Acest prim parlament număra 515 membri, dintre care 396 de deputați (387 aleși și 9 desemnați de minoritățile naționale) și 119 senatori (118 reprezentând o formațiune politică și unul, independent).
Durata mandatului acestui Parlament a fost de doi ani, în perioada 1990-1992, el funcționând ca Adunare Constituantă. Senatorii și deputații aleși s-au întrunit, pentru prima oară, în ședințe separate de lucru, la 9 iunie 1990. Conducerile celor două Camere au fost alese la 18 și 19 iunie 1990: Alexandru Bârlădeanu — președinte al Senatului, respectiv Dan Marțian — președintele Adunării Deputaților.
Primul Parlament a elaborat legea fundamentală a țării noastre. Constituția a fost adoptată la 21 noiembrie 1991 și aprobată prin referendum național la 8 decembrie, același an, cu o majoritate semnificativă: din 10.948.468 de participanți, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%. Constituția a funcționat din 1991 până în octombrie 2003.
Momentul electoral 20 mai 1990 are o indiscutabilă însemnătate istorică, acesta deschizând drumul spre crearea întregului eșafodaj al instituțiilor statului de drept. Atât mandatul președintelui României, cât și mandatele parlamentarilor aleși la 20 mai 1990 au fost de doi ani, pe perioada Adunării Constituante, așa cum se prevedea în Legea Electorală.
Sursa foto: Agerpres
