Antena LIVE

Curs valutar

A murit academicianul Mircea Maliţa. Avea 91 de ani

În seara zilei de luni, academicianul Mircea Maliţa a trecut la Domnul.

De la 22.05.2018, 08:29
WhatsApp
A murit academicianul Mircea Maliţa. Avea 91 de ani

"În seara zilei de luni, academicianul Mircea Maliţa a trecut la Domnul. Reputatul cărturar, scriitor, diplomat, ambasador, constructor de instituţii şi iniţiator de mari proiecte a fost preşedintele fondator al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN) şi patronul spiritual al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române 'Ion I. C. Brătianu' (ISPRI)", se arată într-un comunicat al Fundaţiei Universitare a Mării Negre.

Academicianul Mircea Maliţa s-a născut la 20 februarie 1927, la Oradea, într-o familie creştin ortodoxă. A parcurs studiile liceale la Oradea, Făgăraş, Beiuş şi Bucureşti, în perioada 1937 - 1945. În Bucureşti, şi-a continuat studiile universitare la Facultatea de Ştiinţe - Secţia Matematică şi Facultatea de Filosofie (1945 - 1949), două domenii care l-au sădit din punct de vedere al caracterului şi din punct de vedere al perspectivei viitorului. În 1972 şi-a susţinut teza de doctorat intitulată 'Modele matematice pentru negocieri'.

"Cariera domniei sale de profesor, diplomat şi eseist a fost construită prin paşi mărunţi, dar siguri. Printre primii paşi se numără: student participant în delegaţia Conferinţei Păcii de la Paris, condusă de Mihail Sadoveanu în 1949; secretar în Comitetul Păcii, preşedinte Mihail Sadoveanu între 1952 - 1953; director al Bibliotecii Academiei Române în perioada 1950 - 1956", precizează sursa citată.

Mircea Maliţa a fost: consilier al primei Misiuni permanente a României pe lângă ONU între 1956 - 1961; director al Direcţiei culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe între 1960 - 1962; ministru adjunct în Ministerul Afacerilor Externe între 1962 - 1969; ministru al învăţământului între 1970 - 1972; consilier pentru probleme externe şi ministru de stat, membru al consiliilor pregătitoare ale conferinţelor mondiale ale ONU pentru populaţie, ştiinţă şi tehnologie, pentru dezvoltare, între 1974 - 1979; ambasador în Elveţia şi la ONU (Geneva) între 1980 - 1982 şi ambasador în SUA între 1982 - 1984.

A susţinut cursuri de relaţii internaţionale la Universitatea din Oradea între 1990 - 2000; cursuri şi reuniuni internaţionale la Praga, Moscova, Londra şi New York în 1991; cursuri la Academia de Studii Economice şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative între 2000 - 2008.

Mircea Maliţa a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1974, iar în 1994 a fost ales membru titular. Este preşedinte fondator al Fundaţiei Universitare a Mării Negre; membru fondator al Centrului European de Cultură din Bucureşti; membru de onoare în cadrul Clubului de la Roma; membru al Academiei Mondiale de Arte şi Ştiinţe; membru al Academiei Internaţionale de Perspectivă Socială; membru al Federaţiei Mondiale a Studiului Viitorului; membru al Academiei Internaţionale 'Leonardo da Vinci' din Roma; membru al centrului de studii al Organizaţiei internaţionale din Geneva. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Puneţi în aplicare sfaturile primite de la specialiştii în parenting?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Țara din Europa la fel de tare ca Italia, Spania și Grecia pe care puțini o...
Fanatik.ro
Publicat 04.10.2024
Mutarea saudiților care îl doare pe Putin
spotmedia.ro
Publicat 04.10.2024
Centrele de date au o problemă și trebuie să alegem: Mai puțină poluare sau...
spotmedia.ro
Publicat 03.10.2024
Localitatea din România în care o casă întreagă se închiriază cu doar 150...
Gandul
Publicat 04.10.2024
Alimentul secret al unui cardiolog. Ce consumă între mese pentru a-și proteja...
Adevărul
Publicat 04.10.2024
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum...
A1
Publicat 04.10.2024
Horoscopul zilei de 5 octombrie 2024. Gemenii trebuie să fie deschiși la ce e...
CaTine
Publicat 04.10.2024
Ce relație are acum Cătălin Botezatu cu copiii lui. Designerul și-a ținut...
spynews.ro
Publicat 04.10.2024
Ce salariu a avut Mircea Geoană ca șef la NATO: „N-am vorbit despre asta, dar...
GSP
Publicat 03.10.2024
Povestea de film a lui Toma Gheorghe, cel mai bâtrân criminal în serie din...
Click.ro
Publicat 04.10.2024
Granița dintre Italia și Elveția se schimbă. De ce au fost nevoite ambele...
Useit
Publicat 04.10.2024
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a...
Redacţia.ro
Publicat 04.10.2024
„Noua blondă a lui Putin” s-a înfuriat când a fost întrebată de ce nu are...
libertatea.ro
Publicat 04.10.2024
Fiica lui Eminem este însărcinată. Artistul a anunțat că o să fie bunic...
ZU
Publicat 04.10.2024
Gem de mere. Rețeta simplă a celui mai aromat gem
Hello taste
Publicat 03.10.2024
Consumul de brânză de capră în sarcină: beneficii și contraindicații
Deparinti
Publicat 04.10.2024
Marile rateuri ale României în absorbția fondurilor străine. Cum...
ziare.com
Publicat 04.10.2024
Cum arată acum actorul Mauricio Islas, din celebra telenovelă Amor Real. Ce...
Happy
Publicat 04.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Metode de tratament pentru astm. Această afecțiune cronică se acutizează toamna
Medicool
Publicat 04.10.2024
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru...
orangesport.ro
Publicat 26.09.2024