Antena LIVE

Curs valutar

Video

A murit nevinovat, după ce a oprit ca să acorde prioritate unui TIR. Un alt șofer l-a lovit din spate, proiectându-l în camion

Un grav accident în care au fost implicate două autoturisme şi un TIR a avut loc aseară pe DN6, la ieșirea spre localitatea Topleț, în judeţul Mehedinţi. Unul dintre şoferi a decedat în urma impactului.

De la 19.01.2025, 09:27
WhatsApp
Vezi și:

Se pare că unul dintre conducătorii auto a oprit ca să acorde prioritate autotrenului care venea de pe contrasens, în timp ce un alt şofer în vârstă de 48 de ani l-a lovit din spate, proiectându-l în TIR.

Şoferul vinovat s-a urcat băut la volan

"La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență, o autospecială stingere cu modul de descărcare, o ambulanță SMURD, dar și o ambulanță SAJ. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, pompierii au extras persoana încarcerată, un bărbat, care din nefericire, în ciuda eforturilor efectuate de echipajele medicale, a fost declarat decedat de către medicul SAJ. Echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale și șoferului autotrenului, care a refuzat transportul la spital. A treia persoană implicată în accident nu a necesitat îngrijiri medicale. Pompierii militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului", a transmis ISU Mehedinţi.

În urma testării cu aparatul etilotest a reieşit că bărbatul care a provocat accidentul avea o alcoolemie de 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Poliţia a deschis acum un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident mehedinti tir toplet
Întrebarea zilei
Ați fost vreodată victima unei fraude bancare?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Cel mai trist oraș de pe pământ, despre care se spune că “se află cel mai...
Fanatik.ro
Publicat 19.01.2025
EXCLUSIV Primarul din București care e campion la ridicat mașini. Și câte...
spotmedia.ro
Publicat 15.01.2025
Noua ordine mondială pe care o vestește Trump și la care cei mai slabi trebuie...
spotmedia.ro
Publicat 13.01.2025
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vremea o ia RAZNA în București,...
Gandul
Publicat 18.01.2025
E Rusia forța de temut ce sperie toată Europa sau și-a rupt colții pe frontul...
Adevărul
Publicat 19.01.2025
Florin Salam, internat în spital! Soția manelistului le cere tuturor să se...
A1
Publicat 17.01.2025
Horoscopul zilei de 19 ianuarie 2025. Gemenii sunt sfătuiți să scoată...
CaTine
Publicat 18.01.2025
Poliția a reținut primul suspect în cazul crimei de la Bragadiru. Bărbatul...
spynews.ro
Publicat 17.01.2025
„S-a degradat de la an la an, mi-era milă de el” » Drama tulburătoare a lui...
GSP
Publicat 17.01.2025
Celebrul milionar român care merge cu transportul în comun, dar are avion...
Click.ro
Publicat 18.01.2025
Donald Trump ar lua în considerare un plan pentru salvarea TikTok în SUA. Joe...
Useit
Publicat 18.01.2025
Cutremur puternic în România. Unde s-a resimțit
Redacţia.ro
Publicat 17.01.2025
Vlad Pascu a recunoscut că era drogat „cu ceva bun”, când a ucis doi tineri,...
libertatea.ro
Publicat 19.01.2025
Lady Gaga a devenit virală pentru comportamentul ei „ciudat” într-un...
ZU
Publicat 19.01.2025
Ciorbă de cartofi cu pipote de pui. Rețetă pentru un prânz consistent
Hello taste
Publicat 18.01.2025
Importanța timpului personal pentru părinți: cum să te relaxezi mai des
Deparinti
Publicat 19.01.2025
Producția Öldürdüğün Şeyler cu Hazar Ergüçlü și Erkan Kolçak...
Happy
Publicat 17.01.2025
Probleme mari pentru Delia Matache în vacanța din Asia! Ce a pățit artista
BZI
Publicat 16.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Alexitimia: cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 19.01.2025