Antena LIVE

Curs valutar

Video

A şasea zi de exod în vama Siret. 100.000 de refugiaţi au trecut graniţele României, prin toate punctele de trecere a frontierei

Până acum, aproape 100 de mii de refugiaţi au trecut graniţa României, prin toate punctele de trecere a frontierei. Cei mai mulţi continuă să vină prin vama Siret, acolo unde astăzi este şi extrem de frig. Epuizaţi, după zecile de ore petrecute pe drum. 

De la 01.03.2022, 15:03
WhatsApp
Vezi și:

Mii de ucrainieni iau, de câteva zile, calea Occidentului, prin vămile de la noi. Mame cu copii mici în braţe, adolescenţi despărţiţi de familii, prieteni şi colegi - cu toţii fug din calea războiului. Însă temperaturile scăzute nu îi împiedică pe români să-i ajute pe cei care vin din Ucraina cu tot ce au nevoie, de la mâncare şi apă, până la cazare şi medicamente.

Angela Bertea, reporter Observator: S-au redus timpii de aşteptare pentru cei care trec vama pe jos. În schimb, cei care sunt cu maşina tot sunt în coadă de câţiva kilometri. Astăzi au fost trimise ajutoare inclusiv de la rezerva de stat către partea ucraineană. Acestea au ajuns în regiunea Cernăuţi, iar de acolo vor fi distribuite unde este nevoie. Vorbim de 500 de pături, saltele, paturi, perne, dar şi de alimente. Alimente ce au fost donate atât de firme româneşti, cât şi de societatea civilă. Voluntarii sunt şi astăzi în vamă şi îi ajută pe cei care solicită informaţii, îi îndrumă spre cazare, le oferă un ceai cald pentru că este foarte frig astăzi, chiar a început şi să fulguiască. În afară de alimente, cetăţenii primesc de la voluntari pături pentru a se încălzi. De asemenea, se pot odihni inclusiv în corturile care sunt amenajate după punctul de trecere a frontierei. De la început, de pe 24, mai exact şi până dimineaţă la spitalul judeţean au fost consultaţi 35 de refugiaţi care necesitau îngrijiri medicale. Dintre aceştia, 16 sunt copii, 2 au necesitat chiar şi internare. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

rusia ucraina bombardamente rachete militari armata granita vama
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025