A venit Moș Crăciun pentru ortodocșii care sărbătoresc naşterea Domnului pe rit vechi
Astăzi spunem Crăciun fericit celor care sărbătoresc naşterea Domnului pe rit vechi. Staţiunile din ţară s-au umplut de turişti moldoveni, ruşi şi ucraineni. Au dansat cât i-au ţinut picioarele şi s-au înfruptat cu bucate româneşti
De Redactia Observator la 07.01.2016, 07:52Astăzi spunem Crăciun fericit celor care sărbătoresc naşterea Domnului pe rit vechi. Staţiunile din ţară s-au umplut de turişti moldoveni, ruşi şi ucraineni. Au dansat cât i-au ţinut picioarele şi s-au înfruptat cu bucate româneşti
În restaurantele din Sinaia a răsunat muzica azi noapte pentru turiştii din Republica Moldova şi Rusia care au venit să petreacă Crăciunul pe stil vechi. Domnii nu şi-au putut dezlipi ochiii de la dansatoare şi chiar au încercat să le impresioneze.
Oaspeţii au jucat fară oprire în noaptea de ajun, iar în scurtele pauze s-au aşezat la mese îmbelşugate şi s-au înfruptat din sarmale, caltaboşi, piftie, toate stropite cu palincă şi vin. La petrecere, cel mai aşteptat invitat a fost Moş Crăciun.
Şi la Sovata, s-a mâncat, s-a băut şi s-a dansat până în zori. Nu toată lumea a petrecut noaptea de ajun cu dans şi în jurul meselor îmbelşugate. Sârbii din Arad s-au strâns aseară la biserică, unde au aprins trunchiul unui stejar.
La Timişoara, momentul aprinderii stejarului era să se transforme într-o tragedie. Copiii nu s-au speriat însă şi au continuat să arunce-n foc cu boabe de grâu şi porumb, aşa cum cere tradiţia, pentru belşug.
După ce stajarul a ars complet, credincioşii au plecat să-şi colinde prietenii.