Tânăra moartă în accidentul din Craiova făcea live pe Facebook în momentul nenorocirii: "Băi, condu ca lumea!" (Video)
Tânăra care a murit în accidentul înfiorător produs pe pasajul suprateran din Craiova transmitea live pe Facebook în momentul impactului. Atenție, imagini care pot afecta emoțional.
De Daniel Murărescu la 13.01.2020, 16:37Tânăra care a murit în accidentul înfiorător produs pe pasajul suprateran din Craiova transmitea live pe Facebook în momentul impactului. Atenție, imagini care pot afecta emoțional.
O tânără în vârstă de 24 de ani din localitatea Siliștea Crucii a murit noaptea trecută, pe o șosea din Craiova, după ce șoferul care se afla în spatele volanului a pierdut controlul mașinii, din motive necunoscute, și s-a izbit violent de un stâlp de electricitate.
Accidentul a fost devastator. Pasagera din dreapta, cea care transmitea live pe pagina personală de Facebook, a fost foarte grav rănită.
Ultimele cuvinte ale tinerei: "Băi, condu ca lumea!"
Chiar înainte ca autoturismul să fie distrus de impactul cu stâlpul, tânăra a țipat la șofer, speriată. "Băi, condu ca lumea!", se aude spunând femeia.
Medicii de pe ambulanța SMURD au încercat zeci de minute să o resusciteze chiar la fața locului, reușind să o transporte cu puls la spital, însă trupul ei a cedat în această dimineață.
Șoferul, în vârstă de 25 de ani, precum și o pasageră care se afla pe bancheta din spate, au ajuns de asemenea la urgențe, însă viața lor nu a fost pusă în pericol.