Antena LIVE
Video

Accident cu şapte persoane pe un drum din Olt. Cea mai tânără dintre victime are doar 10 luni - VIDEO

Un accident între două maşini, în care se aflau şapte persoane, printre care şi trei minori, a avut loc în judeţul Olt. Cinci dintre victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

De la 28.11.2021, 17:52

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, poliţiştii au fost sesizaţi, duminică, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Judeţean 653, în comuna Comuna Valea Mare, sat Recea.

''La data de 28 noiembrie a.c., ora 13.34, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Județean 653, în comuna Comuna Valea Mare, sat Recea.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, aceștia au constatat faptul că în eveniment, la intersecția Drumului Județean 653 cu Drumul Județean 657, în localitatea Valea Mare, au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 7 persoane (inclusiv 3 minori cu vârste cuprinse între 10 luni și 16 ani). 

Un autoturism, în care se aflau 3 persoane, era condus de un bărbat de 47 de ani din municipiul Craiova, iar celălalt, în care se aflau 4 persoane, era condus de un bărbat de 36 de ani din municipiul Slatina. În urma coliziunii, 5 persoane, din care două femei, de 34, respectiv 49 de ani și cei 3 minori, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina. 

Pe acelaşi subiect

Conducătorii auto nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă''.

Ştire realizată cu ajutorul informaţiilor puse la dispoziţie de reporterul Observator Cristina Oprea. 

Ți-a plăcut acest articol?

accident masini victime judetul olt
Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

În vacanţă, în ţară

În vacanţă, în străinătate

Acasă, cu familia

Cu prietenii

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024