Accident mortal filmat la Gugești, în Vrancea. Motociclistul a fost aruncat zeci de metri pe șosea, după un impact devastator
Accident teribil, seara trecută, în localitatea Gugeşti, judeţul Vrancea. Un bărbat de 39 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce motocicleta pe care o conducea a fost spulberată de o maşină.
De Redactia Observator la 17.10.2022, 08:13În urma impactului violent, motociclistul a fost proiectat la zeci de metri distanţă, pe şosea. La sosirea echipajelor de salvare, tânărul se afla în stare critică.
Motociclistul a murit în drum spre spital
În drum spre spital acesta a intrat în stop cardio-respirator, iar după câteva minute medicii au fost nevoiţi să declare decesul.
"Astăzi (ieri n.r.), ora 18.15, am fost sesizati prin apel 112 cu privire la faptul că în loc. Gugești a avut loc o coliziune între un autoturism și o motocicletă. În drum spre spital, motociclistul, în vârstă de 39 de ani, a intrat în stop cardio-respirator și, deși i-au fost efectuate manevre de resuscitare, în urmă cu câteva minute s-a declarat decesul acestuia", au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.