Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Accident pe Calea Floreasca, în Capitală. Impact puternic între o Tesla şi un Ford. Două persoane au ajuns la spital

Două persoane au fost rănite, duminică, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de o altă maşină, într-o intersecţie din Bucureşti. Circulaţia rutieră este blocată pe Calea Floreasca, între Fabrica de Glucoză şi strada Ţărmului.

De la 11.08.2024, 15:24
WhatsApp
Accident pe Calea Floreasca, în Capitală. Impact puternic între o Tesla şi un Ford. Două persoane au ajuns la spital

Accidentul a avut loc, duminică după-amiază, la intersecţia dintre strada Ţărmului cu Calea Floreasca, scrie news.ro.

”Din primele informaţii, conducătorul unui autovehicul, în vârstă de 53 de ani, care circula pe  str. Ţărmului, ajuns la intersecţia cu Calea Floreasca a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de către un tânăr în vârstă de 20 de ani, care se deplasa pe Calea Floreasca înspre bd. Mircea Eliade. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 20 de ani, dar şi a unei pasagere din acesta, care au fost transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis Brigada Rutieră.

Şoferul de 53 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind zero. 

În prezent, traficul rutier este restricţionat pe Calea Floreasca, pe ambele sensuri de mers, între Fabrica de Glucoză şi str. Ţărmului. 

În continuare, poliţiştii rutieri fac cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident capitala
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025