Antena LIVE

Curs valutar

Mașină tăiată în două după impactul cu un microbuz, la Pielești. Nouă oameni au ajuns la spital

Un accident cu nouă victime a avut loc luni dimineață la Pielești, în județul Dolj. O mașină a fost tăiată în două după impactul cu un microbuz.

De la 24.08.2020, 09:55
WhatsApp
Galerie (2)
Accident pe raza comunei Pielești, în Dolj, 24 august 2020 captură video Jurnalul Olteniei / News.ro

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, luni dimineaţă, accidentul s-a produs pe DN 65, pe raza comunei Pieleşti. Șoferul microbuzului ar fi intrat pe contrasens, după ce a scăpat controlul volanului.

"La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care, din primele verificări, au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din comuna Burduşani, Ilfov, care conducea un microbuz transport persoane pe DN 65, pe raza comunei Pieleşti a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din Târgu Jiu, pe sensul opus de mers", a transmis IPJ Dolj.

La locul accidentului s-au deplasat şi două ambulanţe SMURD, o autospecială transport personal şi victime multiple şi o autospecială de descarcerare din cadrul I.S.U. Dolj, precum şi două ambulanţe din cadrul S.A.J Dolj.

Bărbatul de 29 de ani, care iniţal era încarcerat în autovehicul şi alte opt persoane, respectiv conducătorul microbuzului şi şapte pasageri din acesta, cu vârste cuprinse între 25 şi 50 de ani, au fost transportaţi la spital, toţi fiind conştienţi.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Daniel Murărescu

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content. ...

accident dolj masina microbuz
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024