Accident la Vaslui, provocat de o șoferiță care butona telefonul. Copil de 3 ani în mașină, rănit la cap
O șoferiță care stătea cu ochii în telefon a provocat un accident la Vaslui, în care și-a rănit copilul de 3 ani. Femeia și copilul au fost transportați la spital. În mașină se mai afla și un bărbat de 36 de ani.
De Redactia Observator la 07.07.2018, 13:01O șoferiță care stătea cu ochii în telefon a provocat un accident la Vaslui, în care și-a rănit copilul de 3 ani.
Femeia și copilul au fost transportați la spital. În mașină se mai afla și un bărbat de 36 de ani.
Accidentul s-a petrecut în urmă cu puțin timp, la intrarea în Vaslui, dinspre Negrești, pe raza localității Mărășeni.
Șoferița în vârstă de 42 de ani a pierdut controlul asupra volanului, ieșind de pe partea carosabilă.
Cel mai probabil, cred polițiștii, aceasta era distrasă de telefonul mobil, nemaifiind atentă la volan, precizează presa locală.
Copilul s-a lovit la arcadă, iar femeia a suferit și ea răni, în urma accidentului.