Antena LIVE
Foto

Accident violent pe o șosea din Mureș. Patru răniți, printre care un bebeluș de 9 luni, după ce două mașini s-au izbit cu putere

Accident grav în Mureș. Patru persoane au ajuns la spital, printre care și un bebeluș de doar 9 luni, după ce două mașini s-au izbit violent în localitatea Pănet, potrivit News.ro.

De la 21.11.2023, 17:46
Accident violent pe o șosea din Mureș. Patru răniți, printre care un bebeluș de 9 luni, după ce două mașini s-au izbit cu putere ISU Mureș

Potrivit ISU Mureş, accidedntul a avut loc între două autoturisme, pe strada Principală din localitatea Pănet. Acolo au ajuns două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD C1 - Terapie Intensivă Mobilă, precum şi un echipaj medical din cadrul SAJ Mureş.

Printre victime se află și un bebeluș de 9 luni

Echipajele au constatat că în accident au fost implicate 5 persoane, printre care şi un copil în vârstă de 9 luni, care a fost preluat imediat de ambulanţa SMURD C1. Ceilalti 4 pasageri implicaţi au fost evaluaţi medical de către echipajul B2 SAJ.

Ulterior, bebeluşul a fost transportat la UPU Târgu Mureş. De asemenea, 3 dintre victimele evaluate medical la locul accidentului au fost transportate la UPU Târgu Mureş de către echipajul medical SAJ, pentru investigaţii medicale suplimentare.

Ți-a plăcut acest articol?

accident mures raniti victime copil
Întrebarea zilei
V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Gigantul german care face angajări masive în România și oferă salarii bune....
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o...
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate...
CaTine
Publicat 18.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
Clone AI ale rudelor decedate sunt vândute în China. Ce preț au copiile cu...
Useit
Publicat 18.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged
Hello taste
Publicat 18.05.2024
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți...
Deparinti
Publicat 18.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Mâncare procesată și ultraprocesată. Ce alimente intră în aceste categorii...
Medicool
Publicat 18.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024