Actorul Alexandru Arşinel, internat din nou în spital
Actorul Alexandru Arşinel este internat la Spitalul Universitar din Capitală, din cauza unor escare specifice celor care stau mult la pat, nefiind vorba despre o agravare a afecţiunii sale de fond, au declarat pentru news.ro surse medicale.
De Redactia Observator la 20.09.2022, 12:09Conform surselor citate, actorul în vârstă de 83 de ani a fost adus la spital în urmă cu câteva zile de unul dintre fiii săi. Aceleaşi surse au mai afirmat că Alexandru Arşinel are escare de decubit, specifice celor care stau mult la pat, iar în prezent este internat în secţia de chirurgie plastică a unităţii sanitare, pentru îngrijirea rănilor de la nivelul pielii.
”Nu este vorba despre o agravare a bolii de fond, ci doar despre aceste complicaţii la nivelul pielii”, au precizat sursele citate, adăugând că actorul va mai rămâne în spital pentru îngrijiri. Este vizitat frecvent de fiii săi.
Luna trecută, actorul a fost internat la Institutul Clinic Funeni, în secţia de ATI, din cauza mai multor probleme de sănătate. Anul trecut a fost operat pe inimă iar în urmă cu 9 ani a făcut un transplant renal. Are de asemenea diabet zaharat şi probleme legate de tensiunea arterială.