Adolescentul care a murit într-un ștrand din Târgu Mureș, scos din apă după 10 minute
Moartea unui copil de 15 ani, la un ştrand din Târgu Mureş, deschide o anchetă de amploare. Zece minute. Atât a stat băiatul sub apă, până să fie scos din bazin. Martorii, care au asistat îngroziţi la momentele dramatice, spun că niciun salvamar nu a intervenit.
De Redactia Observator la 28.08.2019, 20:51Moartea unui copil de 15 ani, la un ştrand din Târgu Mureş, deschide o anchetă de amploare. Zece minute. Atât a stat băiatul sub apă, până să fie scos din bazin. Martorii, care au asistat îngroziţi la momentele dramatice, spun că niciun salvamar nu a intervenit, iar strigătele lor au fost auzite mult prea târziu.
Intervenţia târzie a stârnit revolta martorilor care au strigat disperaţi după ajutor. În mijlocul bazinului de 1.500 de metri pătraţi, un copil de 15 ani a dispărut sub apă. Niciun salvamar nu era în apropiere, acuză oamenii. Prietenii băiatului au încercat cu disperare să-l scoată din apa adâncă de aproape doi metri, dar nu au reuşit.
Cosmin Blaga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Mureş: Mai mulţi prieteni care erau cu el au început să strige, să se agite şi atunci salvamarul a intrat în apă. Am înţeles că deja băiatul se afla pe fundul bazinului.
Doi salvamari erau de serviciu, spun martorii. Dar nu se aflau la postul de supraveghere, aflat la mai puţin de zece metri distanţă. Iar muzica dată prea tare ar fi acoperit strigătele disperate ale turiştilor. Adus într-un târziu pe uscat, adolescentul a fost resuscitat minute în şir. Nu de personalul plătit să salveze vieţi, ci de un medic care era la ştrand în timpul liber.
"Am observat că era în stop-cardiorespirator. Nu mai avea puls, nu mai respira. Şi am procedat la aplicarea măsurilor de prim-ajutor, masaj cardiac, ventilaţie", spune medicul care a intervenit.
Bărbatul a reuşit, pentru moment, să-l readucă la viaţă pe copil. Medicii l-au preluat cu semne vitale. Dar a murit mai târziu, la spital. Apropiaţii nu-şi dau seama ce s-a întâmplat, mai ales că băiatul ştia să înoate.
Vass Hajnal, UPU SMURD Târgu Mureş: Putea să fie apariţia unei crize epileptice, despre care eventual să nu se fi ştiut înainte, putea să i se facă rău din multe alte motive. O intervenţie rapidă putea să însemne pentru el şansa de revenire.
Fiecare minut pierdut a dus la deznodământul tragic. După două sau trei minute fără aer, victima în pericol de înec poate rămâne cu pierderi temporare de memorie sau cu tulburări de mişcare, spun medicii. După cinci minute sub apă, situaţia devine însă mult mai gravă. Poate interveni coma sau chiar moartea cerebrală.
Vass Hajnal, UPU SMURD Târgu Mureş: Organul care suferă cel mai mult şi cel mai repede din lipsa de oxigen este creierul. Dacă mor celulele foarte greu mai pot fi readuse la viaţă sau deloc.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în acest caz, dar momentan nicio persoană nu este vizată de anchetă.