Alertă falsă cu bombă pe Otopeni. Brigada Antiterotistă a SRI a încheiat cercetările şi nu a descoperit niciun dispozitiv pirotehnic
Alertă cu bombă pe Aeroportul Otopeni. Brigada Antiteroristă a SRI intervine pe Aeroportul "Henri Coandă".
De Redactia Observator la 29.04.2022, 12:22UPDATE: Alarma cu bombă de pe Aeroportul Otopeni s-a dovedit a fi una falsă. Brigada Antiteroristă a SRI a precizat că nu a fost depistat niciun dispozitiv pirotehnic.
UPDATE: Aeronava a fost parcată la o poziție izolată în vederea derulării, de către instituțiile abilitate ale statului, a procedurilor specifice de intervenție în cazul unei amenințări cu bombă, acestea fiind încă în curs. Pasagerii au fost debarcați și s-a procedat la verificările care se impun în aceste situații, în prezent aceștia fiind grupați în zona de îmbarcare a terminalului. Traficul aerian pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București se derulează în condiții normale și nu se înregistrează perturbări, mai precizează CNAB.
O alertă cu bombă a pus pe jar autorităţile în această dimineaţă. Potrivit informaţiilor Observator, alerta s-a dat la terminalul plecări, în jurul orei 06:00. Din primele informaţii ar fi vorba despre o alertă cu bombă la bordul unui zbor ce urma să ajungă în Munchen.
Toţi pasagerii au fost daţi jos din aeronavă, iar pista a fost blocată pentru a permite Brigăzii Antiteroriste a SRI să intervină. "În urma unui apel anonim la 112 care ameninţa că la bordul unei aeronave care trebuia să decoleze la ora 06.00 se află o bombă, s-a constituit o celulă de criză la nivelul Aeroportului Internaţional Henry Coandă Bucureşti. În cadrul acestei celule s-a stabilit evacuarea pasagerilor din aeronavă şi în acest moment pirotehniştii Brigazii Antiteroriste din cadrul SRI efectuează cercetări", se arată în comunicatul remis de autorităţi.