Antena LIVE

Curs valutar

Video

Alertă naţională, după ce mii de hectare s-au făcut scrum: focare în 15 judeţe, doi morţi. Autorităţile dau vina pe oamenii care îşi dau foc terenurilor pentru a le curăţa

E alertă naţională după ce mii de hectare de vegetaţie s-au facut scrum. Sunt focare în 15 judeţe, iar pompierii sunt pe teren şi la această oră. Doi oameni au murit în timp ce se chinuiau să oprească flăcările, iar un pompier este şi el grav rănit după ce o creangă a căzut pe el în timpul intervenţiei. Sursa incendiilor - deşi greu de demonstrat - sunt cei care îşi curăţă terenurile cu ajutorul focului, spun autorităţile.

De la 10.03.2025, 19:37
WhatsApp
Vezi și:

În Vâlcea s-a dezlănţuit Iadul: flăcări, o căldură de nedescris şi coloane uriaşe de fum. Zeci de pompieri se luptă să stingă de trei zile incendiul din localitatea Boișoara. Localnicii au sărit şi ei în ajutorul pompierillor. Întreaga suprafata e luată la pas metru cu metru cu astfel de lopeti pentru că apa e imposibil de cărat pana aici. În judeţ, un bărbat de 54 de ani a ajuns la spital cu arsuri de gradul 2 după ce a încercat să stingă singur focul, iar altul de 78 de ani a fost găsit carbonizat pe câmp.

Amenzile pentru cei care incendiază resturile uscate pleacă de la 7.500 lei şi ajung şi la 100.000 lei în cazul firmelor

Pe crestele munţilor, unde nu se poate ajunge, a fost chemat în ajutor un ecliopter Black Hawk. Până acum a avut 14 lansări cu apă peste focare. "Sus a fost o zonă greu accesibilă în care s-a intervenit mai greu terestu. Cred că sunt în jur de 150, 200 de hectare care sunt afectate", a declarat Cristian Mohanu, primarul comunei Boişoara. Şi în judeţul Braşov, o parte din rezervația naturală Dumbrăvița s-a făcut scrum, azi noapte. Flăcările de înălţimea unui om au înghiţit fără milă vegetaţia uscată din zona supranumită Delta din Carpați.

Vântul puternic a înteţit focul, iar stuful în care cuibăresc specii rare de păsări a fost pur şi simplu mistuit. "Din totalul de 10 hectare, 4 hectare au fost afectate", a declarat Sebastian Nicolae, ISU Braşov. "Este o mână criminal, să spunem aşa", a declarat Viorel Strâmtu, viceprimar Dumbrăviţa. Vâlvătaia care arde în neştire a făcut victime şi în Maramureş. O femeie de 67 de ani, din Târgu Lăpuş, a murit în timp ce încerca să stingă focul pus ca să cureţe grădina. Amenzile pentru cei care incendiază resturile uscate pleacă de la 7.500 lei şi ajung şi la 100.000 lei în cazul firmelor. Numai în ultimele patru zile, flăcările au mistuit peste 8.000 de hectare la nivel național, iar costurile stingerii incendiilor se ridică deja la 1 milion de euro.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

foc incendiu pompieri
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu decizia BEC de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025