Video "Urât şi balcoanele, mai cad din ele. Ţi-e si frică naibi să mergi pe acolo". Cu ce se confruntă bucureştenii care stau în blocuri anvelopate recent
După anvelopare, pagubele. În timp ce mii de bucureşteni aşteaptă de 15 ani să fie izolate termic blocurile lor, locatarii din cele renovate acuză că lucrările au fost făcute de mântuială: tencuiala începe să cadă, iar clădirile sunt pline de crăpături. Chiar şi aşa, primăriile sunt asaltate de cereri, dar nu izbutesc să modernizeze mai mult de o sută de blocuri pe an.
Tencuială crăpată sau balcoane pline de fisuri. Toate ar fi apărut după anvelopare, acuză administratorii unor blocuri din Capitală. "Problema este că nu se fac lucrări de calitate. Am depus sesizare pe cum s-a făcut lucrarea. De la primărie ne-a zis să căutăm firma, firma când am verificat e desfiinţată. Noi am rămas cu nişte lucrări ascunse, lucrări pe care nu le mai face nimeni", a declarat Petre Barbu, preşedinte de bloc. În timp ce unii se plâng despre calitatea lucrărilor, alţii aşteaptă cu anii să le vină rândul pe listele primăriilor.
Anveloparea unui bloc cu 7 etaje durează în medie un an, iar costurile se ridică la aproximativ 5 milioane de lei
Anveloparea unui bloc cu 7 etaje durează în medie un an, iar costurile se ridică la aproximativ 5 milioane de lei. În total în Bucureşti sunt mai bine de 3.000 de blocuri care au nevoie de astfel de lucrări iar cele mai multe sunt în Sectorul 6. Peste 1.100 de cereri. Aproape la fel de multe sunt şi în sectorul 4, unde 900 de asociaţii de locatari aşteaptă anveloparea. De 10 ani aşteaptă să înceapă lucrările aceşti oameni. "Urât şi balcoanele, mai cad din ele uitaţi că sunt de atâţia ani, le-a prins cutremurul din '77. Ţi-e si frică naibi să mergi pe acolo", spune un locatar.
Alţii au avut mai mult noroc. "O creştere cu mai bine de 30% a căldurii. Se simte. Chiar dacă nu e căldură la calorifere se face căldură de la anvelopare, de la ferestre", spune un altul. Anul acesta primăriile de sector promit investiţii mari, de zeci sau sute de milioane de lei. "Vom lucra simultan la peste 150 de blocuri ce vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an. În acest moment am dat ordinul de incepere pt 113 blocuri urmand ca in iulie să mai înceapă lucrări la înca 38 de blocuri. Lucrările sunt în garanţie 3 ani de zile. Cofinanţarea din partea locatarilor este de 10%", a declarat Rareş Hopincă, primarul Sectorului 2. Locuitorii care câştigă sub 5.645 de lei, adică sub salariul mediu net pe economie, sunt exceptaţi de la cofinanţare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰