Alimentele care ne ajută să trecem mai ușor de caniculă. Câteva dintre ele ajută la răcorirea corpului și se află în casele tuturor
Adina Rusu, preşedinte al Colegiului Teritorial al Dieteticienilor din judeţul Iaşi, a declarat pentru AGERPRES că, în această perioadă, este esenţial să asigurăm organismului o hidratare corespunzătoare şi un aport energetic optim pentru a face faţă temperaturilor extreme de afară, potrivit Agerpres.
De Redactia Observator la 08.07.2024, 16:55Ea consideră că, deşi nu reprezintă un panaceu, "alimentele care contribuie la răcorirea corpului şi meniurile care nu necesită preparare termică pot face valurile de căldură mai suportabile".
"Dacă încercaţi să învingeţi căldura din această vară, s-ar putea să reconsideraţi nu doar ce alimente şi băuturi alegeţi să includeţi în meniul dumneavoastră zilnic, ci şi cât mâncaţi la fiecare masă. Astfel, în special în zilele călduroase, este important să evităm să consumăm mese foarte grele, întrucât consumul unor cantităţi mari de alimente la aceeaşi masă poate îngreuna digestia. Mai mult, reducerea aportului caloric zilnic poate contribui la scăderea temperaturii centrale a corpului, deoarece, în timp ce munceşte să proceseze toată mâncarea consumată, organismul nostru produce şi mai multă căldură", afirmă Adina Rusu.
Conform unui studiu realizat în acest sens, susţine aceasta, reducerea aportului zilnic de calorii cu aproximativ 23% poate scădea temperatura corpului cu aproape jumătate de grad Celsius.
"Deşi nu pare o scădere uriaşă, alături de alte strategii, această metodă ar putea ajuta la prevenirea insolaţiei şi a problemelor conexe. De asemenea, menţinerea unei hidratări optime este esenţială pentru a înlocui apa pierdută de organism prin transpiraţie. Astfel, în zilele călduroase, ar fi indicat să suplimentăm aportul de lichide cu cel puţin 20-30% faţă de cantitatea consumată în mod uzual. Însă, atunci când ne referim la hidratare, nu trebuie să luăm în considerare suplimentarea consumului de băuturi alcoolice, carbogazoase sau îndulcite, întrucât acestea stimulează eliminarea unei cantităţi şi mai mari de apă din organism, crescând deshidratarea şi făcându-ne să ne simţim tot mai slăbiţi şi mai lipsiţi de energie. Acelaşi efect apare şi în cazul băuturilor care conţin cofeină, atunci când sunt consumate în exces", a explicat Adina Rusu.
- Un nou medicament pentru Alzheimer, al companiei Eli Lilly, a fost aprobat în SUA. Costă 56.000 de dolari pe an
- Ungaria renunţă la plafonarea preţurilor produselor alimentare, de la 1 iulie. Inflaţia este sub cea din România
- Ce alimente să consumăm și ce nu, pe timp de caniculă. Sfaturile specialiștilor
Alimentele care ne ajută să trecem mai ușor de caniculă
Aceasta precizează totodată că temperatura optimă a apei consumate în vederea eficientizării hidratării reprezintă un alt subiect de dezbatere printre specialiştii în sănătate.
"În timp ce nu există studii solide care să susţină eventualele efecte nocive ale consumului de apă rece, trebuie să conştientizăm faptul că lichidele reci nu sting setea mai repede, ci doar ne creează senzaţia că o fac. Astfel, putem avea senzaţia că ne răcorim mai rapid, riscând să bem mai puţine lichide. Întrucât în zilele caniculare nici consumul băuturilor calde nu reprezintă cea mai confortabilă opţiune, ideal ar fi să optăm pentru apă la temperatura camerei sau uşor răcită, asigurându-ne astfel că obţinem şi senzaţia de răcorire, dar şi consumul unei cantităţi corespunzătoare de lichide", menţionează Adina Rusu.
Potrivit acesteia, prin transpiraţie corpul nostru nu pierde doar apă, ci şi săruri minerale şi vitamine hidrosolubile, motiv pentru care, în zilele călduroase, ne putem simţi mai apatici, obosiţi şi lipsiţi de energie.
"Vara vine şi cu soluţiile cele mai potrivite, fructele şi legumele proaspete, de sezon, reprezentând o metodă foarte bună prin care îi putem readuce organismului nutrienţii pierduţi. În plus, tipul mâncărurilor alese la fiecare masă poate influenţa adaptarea organismului nostru la căldură, fiind indicat să reducem consumul alimentelor procesate, dar şi al celor foarte grase, cum ar fi, de exemplu, prăjelile, maioneza, smântâna sau margarina. Mai mult, unele dintre alimentele foarte populare la grătarele din timpul verii, cum ar fi produsele din carne, pot supraîncărca sistemul digestiv, ceea ce duce la o cheltuială semnificativă de energie pentru organism şi chiar la generarea, în urma digestiei, a unei cantităţi suplimentare de căldură. Astfel, dintre macronutrienţi, proteinele sunt cel mai greu de digerat, generând şi cea mai mare cantitate de căldură", declară Adina Rusu.
Potrivit sursei citate, deşi poate părea contradictoriu, alimentele picante pot avea un efect de răcorire asupra organismului, acest tip de mâncăruri fiind foarte frecvente în bucătăria ţărilor cu climat cu temperaturi foarte ridicate.
"După consumul acestor mâncăruri, în special într-o zi călduroasă, ne putem simţi ca şi cum întreg corpul ne ia foc. Însă răspunsul fiziologic al organismului la căldură este transpiraţia, aceasta la rândul său având efect de răcorire asupra pielii. Desigur nu vorbim despre o scădere foarte mare a temperaturii corporale, dar alături de strategiile menţionate deja, acesta metodă utilizată de sute de ani de civilizaţiile din zonele foarte călduroase poate fi utilă. Astfel, pe lângă ardeiul iute şi piper, usturoiul şi ghimbirul pot crea un efect asemănător ce are ca rezultat final uşoara răcorire a organismului", susţine Adina Rusu.