Alpinist rănit grav, după ce o bucată de stâncă i-a căzut în cap, în Neamţ. Lovitura a fost atât de puternică încât casca bărbatului s-a sfărâmat
Incident grav, ieri, în Neamţ! Un alpinist care se afla la baza unui munte, în zona Piatra Altarului, a fost lovit puternic în cap de o bucată de stâncă, desprinsă de pe versant.
De Redactia Observator la 01.10.2023, 08:31Bărbatul avea experienţă şi practica de mult timp căţărarea pe traseele din Cheile Bicazului. Lovitura bolovanului a fost atât de puternică, încât i-a sfărâmat casca de protecţie şi i-a provocat un grav traumatism cranio-cerebral.
Bărbatul, rănit grav la cap
La faţa locului, au intervenit mai multe echipaje de salvamontişti, iar ulterior, victima aflată în comă a fost transportată de un echipaj SMURD.