Antena LIVE

Curs valutar

Ambulanţier din Cluj, amendat şi lăsat fără permis pentru că ducea o pacientă la spital cu viteză mult prea mare

Are de plătit o amendă pentru că a vrut să ducă un pacient mai repede la spital. Vorbim despre un ambulanţier din Cluj, angajat al unui serviciu de ambulanţă privat, care a rămas fără permis pentru că a depăşit viteza legală în drumul spre cel mai apropiat spital. Se grăbea cu o femeie la Urgenţe, dar agentul de poliţie nu s-a lăsat înduplecat.

De la 29.01.2021, 20:24
WhatsApp
Vezi și:

Acum două zile, Cristian a pornit de la Cluj către Galaţi, cu o pacientă pe care urma să o lase acasă. Pe drum, în judeţul Vrancea, femeii i s-a făcut rău. Ambulanţierul a decis să accelereze pentru a ajunge la spitalul din Focşani. 

Ambulanţa pe care o conducea este folosită la transportul pacienţilor stabili, nu este dotată cu girofar şi sirenă. Atunci, un echipaj de la Rutieră l-a oprit. 

Cristian Marcu, ambulanţier: Mi-a spus că trebuie să întocmească un proces verbal pentru că am încălcat legea, am depăşit limita de viteză. L-am rugat să mergem în unitatea UPU, să întocmim procesul acolo, şi din nou a refuzat. 

Angela Zaharia, pacientă: Mi-au pus viaţa în pericol. Eu dacă făceam stop cardio-respirator? Acel şofer era disperat să mă ducă urgent, să-mi dea oxigen să respir. Iar pe domnul poliţist nu l-a interesat nimic. Avea un act la mână care dovedea că el însoţea un pacient şi că era nevoie să se deplaseze la o Unitate de Primiri Urgenţe pentru că starea mea s-a degradat. Acel poliţist efectiv nu i-a dat voie. Vreau să fac o plângere penală, dar acum încă îmi este rău, mă chinui. 

Atunci bărbatul a decis să sune la 112, să relateze cele petrecute şi să ceară ajutor.

Cristian Marcu, ambulanţier: Au mai venit două echipaje de Poliţie la faţa locului şi unul dintre ele m-a ajutat să ajung de urgenţă la UPU Focşani. 

Codruţa Neagu, manager Spitalul Judeţean Focşani: Atacuri de panică, tulburări anxio-depresive în tratament. Doamna este cu un carcinom mamar stâng. 

Ambulanţierul din Cluj rămâne cu permisul suspendat

Medicii au reuşit să o stabilizeze, după care au transferat-o la Galaţi. Reprezentanţii Poliţiei din Vrancea susţin că agentul a respectat legea. 

Lidia Braşoveanu, purtător de cuvânt IPJ Vrancea: Viteza a fost de 142 de kilometri pe oră. Aşa s-a înregistrat pe aparatul radar. Conducătorul auto a fost sancţionat conform OUG 195 din 2002 republicat, fiind dispusă măsura complementară a reţinerii permisului pentru o perioadă de 90 de zile. 

Bărbatul a fost oprit în trafic în jurul orei 16, iar pacienta a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe, în Focşani, aproape două ore mai târziu, la ora 17.46.

Acum, ambulanţierul din Cluj a apelat la un avocat pentru a ataca sancţiunea. 

Octavian Blăjan, avocat: Atipicitatea cazului este dată tocmai de faptul că era în timpul serviciului, cu maşina de serviciu, cu ambulanţa, avea un pacient a cărui stare de sănătate s-a agravat. 

Deocamdată, tânarul din Cluj rămâne cu permisul suspendat, iar pacienta pe care o transporta este încă internată. 

Adrian Obreja
cluj ambulanta barbat viteza spital pacienta
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025