Antena LIVE

Curs valutar

Amenda pentru rovinietă se prescrie dacă şoferul nu e înştiinţat în 4 luni

Amenda pentru rovinietă se prescrie dacă şoferul nu este înştiinţat în patru luni de săvârşirea contravenţiei. 

De la 06.02.2018, 14:49
WhatsApp
Amenda pentru rovinietă se prescrie dacă şoferul nu e înştiinţat în 4 luni

Amenda pentru rovinietă se prescrie dacă şoferul nu este înştiinţat în patru luni de săvârşirea contravenţiei. Procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare, iar dacă trec patru luni de la data în care şoferul a fost depistat că circula fără rovinietă, dar nu este înştiinţat, contravenţia se prescrie.

Amenda pentru rovinietă. Potrivit unui articol din proiectul de lege adoptat marţi, aplicarea sancţiunii se prescrie în termen de patru luni de la data săvârşirii faptei.

"Modificarea legislativă se impunea, având în vedere că norma nu era suficient de clară, instanţele interpretând diferit situaţii reclamate de mulţi cetăţeni în cazul amenzilor aplicate în mod repetat în lipsa rovinietei”, a declarat deputatul PNL Lucian Bode.

De asemenea, procesul verbal de constatare a contravenţiei se transmite obligatoriu în două luni de la data aplicării contravenţiei, iar în intervalul de la data săvârşirii contravenţiei, până la data comunicării procesului verbal, nu se mai poate aplica altă sancţiune.

Acelaşi proiect prevede că procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare.

Întrebat ce se întâmplă în cazul în care şoferul nu este anunţat în termenul prevăzut de lege că a primit această amendă, deputatul PNL Lucian Bode a declarat că atunci contravenţia se prescrie.

„În momentul în care trec cele patru luni de zile, lucrurile sunt foarte clare. Dacă în patru luni de zile nu este anunţat, se prescrie amenda pentru rovinietă. În condiţii normale, interpretând modificările despre care vorbim, respectiva contravenţie nu este valabilă dacă nu este comunicată în termenul stabilit de legiuitor”, a declarat Bode.

De asemenea, deputatul a spus că se renunţă la fotografiile care însoţesc procesul verbal pe motiv că, la fel ca în cazul amenzilor de viteză, dovada în sine este procesul verbal, iar fotografiile nu mai sunt obligatorii.

„Suntem într-o situaţie similară în cazul în care se contestă amenzile primite pentru încălcarea regimului vitezei. Şi acolo, dovada este considerată însuşi procesul verbal, nu mai sunt obligaţi să ataşeze şi fotografia. Nu se elimină, dar nu mai sunt obligaţi să ataşeze, ca şi probă, fotografia. Am mers pe o practică unitară şi la radar, şi la rovinietă”, a continuat acesta.

Camera Deputaţilor este forul decizional. Legea intră în vigoare la şase luni după ce este promulgată de preşedinte şi publicată în Monitorul Oficial.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

amenda pentru rovinietă
Întrebarea zilei
Credeți că scrisul de mână are beneficii care nu pot fi înlocuite de tehnologie?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
În ce trebuie să ții orezul înainte să-l gătești. Va avea o calitate...
Fanatik.ro
Publicat 03.10.2024
Centrele de date au o problemă și trebuie să alegem: Mai puțină poluare sau...
spotmedia.ro
Publicat 03.10.2024
„Ciclonul Fechet” – a stârnit furtuna și acum dă vina pe meteorologi
spotmedia.ro
Publicat 01.10.2024
Patru zodii binecuvântate după 5 octombrie. Oportunități uriașe pentru...
Gandul
Publicat 03.10.2024
Prețurile speciale cu care se vinde mâncarea românească în una dintre cele...
Adevărul
Publicat 03.10.2024
Radu Vâlcan, imagini de pe patul de spital. Cu ce probleme se confruntă...
A1
Publicat 03.10.2024
Horoscopul zilei de 4 octombrie 2024. Berbecii au parte de o resetare în zona...
CaTine
Publicat 03.10.2024
Cum i-a spus Karmen Simionescu fiicei sale că va divorța de Bogdan Căplescu....
spynews.ro
Publicat 03.10.2024
Ce salariu a avut Mircea Geoană ca șef la NATO: „N-am vorbit despre asta, dar...
GSP
Publicat 03.10.2024
Faceți cunoștință cu românul declarat Tezaur Uman Viu. El produce cea mai...
Click.ro
Publicat 03.10.2024
O cometă nemaivăzută din Epoca de Piatră vizitează iar Pământul în...
Useit
Publicat 03.10.2024
Ce se întâmplă când auzi cucuveaua cântând
Redacţia.ro
Publicat 03.10.2024
VIDEO. Turiștii privesc îngroziți cum mai mulți asasini îl execută pe un...
libertatea.ro
Publicat 03.10.2024
Selena Gomez a strălucit în timpul vizitei sale la New York. Diva a purtat două...
ZU
Publicat 03.10.2024
Gem de mere. Rețeta simplă a celui mai aromat gem
Hello taste
Publicat 03.10.2024
Puncte albe pe gingia bebelușului. Ce sunt și care sunt cauzele nodulilor Bohn
Deparinti
Publicat 03.10.2024
Avertismentul economiștilor pentru români: „Va fi jale în...
ziare.com
Publicat 03.10.2024
Julián Gil își sperie din nou fanii cu starea precară de sănătate. “Corpul...
Happy
Publicat 03.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre tulburările de somn și diabet. Cum afectează lipsa odihnei...
Medicool
Publicat 03.10.2024
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru...
orangesport.ro
Publicat 26.09.2024