Antena LIVE

Curs valutar

Anchete în cazul stomatologului acuzat de un pacient că este prea bolnav ca să profeseze

Stomatologul acuzat de un pacient că este prea bolnav ca să profeseze va fi supus unor teste obligatorii, din ordinul Colegiului Medicilor Dentişti din Bucureşti.

De la 20.02.2019, 21:31
WhatsApp
Vezi și:

Stomatologul acuzat de un pacient că este prea bolnav ca să profeseze va fi supus unor teste obligatorii, din ordinul Colegiului Medicilor Dentişti din Bucureşti. Imaginile care demonstrează că abia îşi poate controla mişcările corpului au declanşat anchetă şi la Spitalul Floreasca. Deocamdată, nimeni nu i-a interzis dentistului să profeseze, chiar dacă un pacient spune că i-a distrus complet dantura.

Dosarul medical al stomatologului, depus până acum la Colegiul Medicilor Dentişti, nu include vreo afecţiune care să îl împiedice să profeseze. Nici nu a fost supus unui control amănunţit, pentru că legea impune doar un simplu test de medicină a muncii, făcut anual.

Conducerea spitalului Floreasca admite faptul ca medicul lucreaza acolo. Are un cabinet al lui si toti cei intrea in spital ii pot trece pragul. Initial conducerea spitalului a fost de acord sa ne aocrde un interviu. Dupa care s-a razgandit brusc.

Niciun răspuns din partea spitalului de stat. Nimeni nu vrea să spună când a fost angajat stomatologul. Cum folosea cabinetul medical şi cine îi călca pragul. Acolo ar fi fost tratat şi pacientul care îl acuză că i-a distrus dantura.

Medicul stomatolog figurează de aproape 30 de ani în evidenţele Colegiului Medicilor Dentişti din Bucureşti. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator19 ancheta stomatolog acuzat pacient
Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Prețul uriaș cu care a fost scos la vânzare un apartament de 51 mp din Cluj:...
Fanatik.ro
Publicat 26.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Câte grame de CARNE trebuie să mâncăm pe săptămână. Care este cantitatea...
Gandul
Publicat 26.11.2024
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl...
Adevărul
Publicat 26.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 27 noiembrie 2024. Capricornii muncesc din greu pentru ceea ce...
CaTine
Publicat 26.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Reacția Danei Budeanu, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Călin Georgescu, mesaj pentru Elena Lasconi. I-a pus o întrebare: „De ce...
libertatea.ro
Publicat 26.11.2024
Robbie Williams a dezvăluit că moartea Reginei Elisabeta a II-a l-a făcut să...
ZU
Publicat 26.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Câte fructe și legume trebuie să mănânce copiii pe zi în funcție de...
Deparinti
Publicat 26.11.2024
Un colonel american anunță realitatea dramatică determinată de Putin: Ucraina...
ziare.com
Publicat 26.11.2024
Mesajul emoționant pe care Pelin Akil l-a lăsat în mediul online după plecarea...
Happy
Publicat 26.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
La ce să fii atent când cumperi pâine. Cum o poți alege în funcție de...
Medicool
Publicat 26.11.2024