Antena LIVE

Panică într-o localitate din Argeş, după ce o şcoală a izbucnit în flăcări

Au fost momente de panică într-o localitate din Argeş, după ce o şcoală a luat foc. În clădire nu se mai ţineau cursuri, însă flăcările violente ameninţau să ajungă la cladirile din jur. Inclusiv o biserică a fost în pericol.

De la 16.09.2019, 11:04

Au fost momente de panică într-o localitate din Argeş, după ce o şcoală a luat foc. În clădire nu se mai ţineau cursuri, însă flăcările violente ameninţau să ajungă la cladirile din jur. Inclusiv o biserică a fost în pericol.

Speriaţi, oamenii din zonă au pus mâna pe găleţi şi au încercat să stingă incendiul. În zadar însă. Abia după 3 ore, pompierii chemaţi în ajutor au reuşit să oprească vâlvătaia. Din clădire însă nu a mai rămas nimic.

Flăcările uriaşe şi norul de fum se vedeau de la distanţă. O şcoală dezafectată din localitatea Suseni ardea ca o torţă. Câţiva copii au dat alarma pe internet. Apoi, localnicii au sunat la 112. Iar până la sosirea pompierilor, oamenii au încercat să stingă vâlvătaia.

Cinci autospeciale au fost mobilizate în zonă. A urmat o intervenţie contracronometru a salvatorilor.

Nicusor Prunescu, ISU Argeş: Acoperisul, la sosirea noastra, ardea generalizat, pe o suprafata de aproximativ 300 de metri patrati.

Incendiul se propaga rapid şi exista riscul ca focul să ajungă şi la biserica din apropiere. Pompierii au reuşit totuşi să stingă focul înainte să se extindă şi la clădirile din jur. Flăcările violente au distrus însă toate cele şase săli de clasă, iar acoperişul s-a prăbuşit.

Radu Doru, primarul din Suseni: Scoala este cea mai veche din comuna si, in cea mai mare parte, din lemn. E ca o torta aprinsa.

Reporter: La scoala mai era cineva, mai era cineva, era pazita ? Credeti ca i-a dat cineva foc?

Radu Doru, primarul din Suseni: Era dezafectata. Toata vara copiii au stat pe aici pe la poarta. Ei spun ca statea cineva prin scoala.

O primă ipoteză arată că focul a fost pus intenţionat. Însă o anchetă a pompierilor va stabili, cu exactitate, de la ce a pornit incendiul. 

Ți-a plăcut acest articol?

arges cladire flacari localitate observator06 scoala
Întrebarea zilei
Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 1 mai 2024. Capricornii au nevoie de odihnă. Află ce se...
CaTine
Publicat 30.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Tesla Autopilot ar fi cauzat 13 accidente fatale. Cum ar fi eșuat sistemul auto
Useit
Publicat 30.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Dua Lipa și Callum Turner s-au ținut de mână în timpul unei plimbări. Cei...
ZU
Publicat 30.04.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
Alimente împotriva inflamației cronice. De ce pot ameliora simptomele
Medicool
Publicat 30.04.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024