Armata română se duce la UNTOLD, după ce a fost şi la Neversea
Armata română îşi trimite specialiștii și tehnica militară la festivalul UNTOLD din Cluj-Napoca, după ce, în luna iulie, a fost şi la Neversea.
De Redactia Observator la 03.08.2023, 14:05Standul MApN va fi reprezentat de militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina”, operatori din Forțele pentru Operații Speciale, specialiști din structurile specializate în neutralizarea dispozitivelor explozive (EOD), militari din Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” și Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu", elevi și studenți din instituțiile militare de învățământ.
În cadrul expoziției, vizitatorilor le vor fi prezentate vehiculul multirol de mare mobilitate (HMMWV) din dotarea Forțelor pentru Operații Speciale (FOS), autospeciala de intervenție și robotul EOD (Explosive Ordnance Disposal), din dotarea echipelor EOD, simulator cabină MiG 21 LanceR și simulatorul virtual de tragere al Academiei Forțelor Terestre din Sibiu.
Militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” vor prezenta exerciții de drill team pe parcursul evenimentului, iar cei ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa” au pregătit un traseu militar-aplicativ pentru cei ce doresc să parcurgă un traseu cu obstacole. De asemenea, reprezentanți ai Centrului Militar Zonal Cluj vor oferi detalii celor interesați de cariera militară.
În luna iulie, MApN a fost prezent şi pe litoral, la festivalul Neversea. Specialiştii din armata română au răspuns la întrebările festivalierilor, ba chiar au şi lansat provocări pentru cei mai curajoşi dintre ei.