Antena LIVE

Curs valutar

Defilare pe podium, în scaun rulant. Victimele unor accidente cumplite sunt modele pentru viaţa de zi cu zi

Şi persoanele cu dizabilităţi trăiesc frumos şi demn. Este mesajul pe care au vrut să-l transmită cele 16 modele care au urcat pe podium.

De la 13.10.2017, 22:34
WhatsApp
Vezi și:

Şi persoanele cu dizabilităţi trăiesc frumos şi demn. Este mesajul pe care au vrut să-l transmită cele 16 modele care au urcat pe podium, la Palatul Parlamentului, în scaun rulant.

Modelele de pe podium au primit mai mult decât aplauze, au avut parte de respect şi admiraţie.

MIHAELA CĂLIN, Observator:

Desi pare un eveniment greu, dramatic, e un eveniment foarte frumos. Nu despre moda este vorba, ci despre oameni si omenie.

Pe scenă a defilat şi Mihnea. Are 20 de ani şi un zâmbet molipsitor. Un accident la schi i-a schimbat complet viaţa, dar nu i-a răpit optimismul şi pofta de a trăi.

MIHNEA, model:

Suntem pentru a demonsta ca suntem niste persoane normale, ne descurcam in orice situatie, gasim o solutie in orice circumstanta ne-am afla.

Pe podium, s-a aflat pentru prima dată. George, în schimb, a urcat a patra oară. Însoţit de colegul nostru, Daniel Osmanovici.

GEORGE, model:

Este o seara a exemplelor de viata si iesim sa aratam ca se poate.

DANIEL OSMANOVICI, Observator:

A sarit cu parasuta, s-a dat cu masina de raliu, a zburat cu parapanta, cu elicopterul, eu unul nu am facut nimic din toate astea, asta e diferenta intre mine si el, intre ceea ce crede lumea ca e normal si ce e de fapt normal.

Cea care i-a adus împreună este Magda Coman. Fotomodel încă dinainte de accidentul care a imobilizat-o, ea şi-a continuat cariera şi în scaunul rulant. Din 2014, organizează această gală.

MAGDA COMAN, presedinte Asociaţia OPEN YOUR HEART:

Cred ca reusita Atipic Beauty e schimbarea in bine adusa in viata persoanelor cu dizababilitati.

Cele şaisprezece modele au fost îmbrăcate de designeri români şi, în ciuda emoţiilor, au defilat ca adevăraţi profesionişti.

ALIN GĂLĂŢESCU, directorul artistic al galei:

Noi acum asistam nu la procesul dur dinaintea victoriei, ci la o expunere a unor oameni care au invins, indiferent cu ce costuri, eu zic ca starea de fumusete fireasca am reusit sa o obtinem.

Gala Atipic Beauty este şi un îndemn sincer pentru ceilalţi. Să privească omul şi nu felul în care se deplasează. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

eveniment observator19 defilat podium scaun rulant modelele accident
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024