Antena LIVE

Curs valutar

Video

Autorităţile caută soluţii de urgenţă pentru internarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, deşi mai multe spitale modulare stau închise

Se dă din nou o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru un pat de spital. Camerele de Gardă sunt pline cu pacienţi conectaţi la oxigen care aşteptă un loc la Terapie Intensivă sau în secţiile Covid. Între timp, însă, patru spitale de campanie, care au costat milioane de euro, s-au închis.

De la 19.04.2021, 20:04
WhatsApp
Vezi și:

600 de bolnavi de COVID-19 sunt trataţi în unităţile de primiri urgenţe acum. Pentru ei, medici din toată ţara caută cu disperare un pat. 14 dintre aceşti pacienţi sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic. Alţi 94 sunt dependenţi de oxigen. 

Autorităţile au vrut să transforme secţiile de Chirurgie şi Urologie de la Institutul Fundeni în spaţii COVID. Era vorba de 40 de paturi. Acum au renunţat la această idee pentru că instalaţia electrică este veche de mai bine de 20 de ani şi nu ar fi făcut faţă aparaturii folosite pentru bolnavii de COVID-19. 

Oriunde se eliberează un pat, se ocupă imediat. Avioanele şi ambulanţele îi transportă pe pacienţi dintr-un colţ al altuia al ţării. 

Diana Cimpoeșu, medic coordonator regional SMURD Iași: Au fost patru pacienți intubați şi ventilaţi mecanic aduși de către echipa SMURD București în avionul pus la dispoziţie de Ministerul Apărării. Următorul avion care a aterizat la Iaşi a adus doi pacienți, unul de la Mureș, unul de la București.

Pe acelaşi subiect

În timp ce bolnavii sunt mutaţi dintr-un judeţ în altul, spitale de campanie în care s-au investit milioane de euro stau cu lacătul pe uşă.

Inaugurat cu fast de doua ori în plină campanie electorală, Spitalul Modular de la Lețcani e închis de câteva luni.

Spitalul modular de la Lețcani a costat peste 10 milioane de euro și, potrivit anunțurilor inițiale, ar fi trebuit să fie gata în luna aprilie a anului trecut și să aibă 250 de paturi. În realitate, însă, a fost finalizat proiectul abia în luna octombrie și nu a funcționat decât trei luni.

Spitalul are multe probleme tehnice, 31 mai exact.

Alina Popa, director Euronest: Din punctul meu de vedere, Spitalul de la Leţcani putea fi folosit din luna octombrie, când s-a deschis, până astăzi fără nici o problemă. Pacienții nu au fost niciodată la propriu în pericol.

Așa arată acum un salon de Terapie Intensivă de la Spitalul modular din Leţcani. Sunt câte cinci paturi în fiecare salon, unele dintre ele au mai fost scoase pentru a exista o distanţă suficient de mare între pacienţi. De altfel, fuseseră anunțate inițial peste 100 de locuri de Terapie Intensivă pentru pacienți Covid însă autorizația de la Direcția de Sănătate Publică a fost dată doar pentru 48 de locuri. 

Alina Popa, director Euronest: Nu au putut fi operaționalizate niciodată mai mult de 18, tocmai din acest motiv necesarul de personal medical de ATI.

Aproape 1.500 de români infectaţi cu noul coronavirus sunt internaţi acum la Terapie Intensivă

La Bacău, spitalul de campanie nu a fost niciodată folosit

Leonard Bulai, prefect Bacău: A fost adus pe baza Letea, urmând să fie preluat de către Inspectoratul General de Situații de Urgență. Preluarea nu a mai avut loc, deoarece nu au fost respectate condițiile din caietul de sarcini.

Spitalul de campanie de la Bacău ar fi costat peste trei milioane de euro. 

Şi în Capitală, Secţia externă din Pipera a Spitalului Victor Babeş e goală. Are 400 de locuri, dar poate fi extinsă până la 700. Până la începutul anului, au fost internaţi cel mult 100 de bolnavi o dată. 

Ioan Imbri, fost manager Spitalul Victor Babeş: Încă din decembrie anul trecut, noi am discutat că ar trebui montată o staţie de oxigen, pentru că începuseră să apară cazurile severe. S-a stabilit clar că acolo se va instala o reţea de oxigen pentru fiecare pat în parte. Nu s-a montat. Spitalele încă nu au primit bugetul. Nu a fost nici rea voinţă şi nici delăsare. 

Nu mai e niciun pacient nici la spitalul modular din Chitila: "Nu sunt pacienţi aici. E închis spitalul, de trei, patru luni. S-a strâns toată aparatura, s-a strâns tot". 

Disperaţi să facă rost de paturi, se caută soluţii. 

Managerul Spitalului Grigore Alexandrescu a anunţat, de exemplu, că poate interna într-un pavilion adulţi cu COVID-19 care au nevoie de Terapie Intensivă. Există paturi suficiente, echipamente, dar şi medici. Numai că Ministerul Sănătăţii spune că nu se va întâmpla acest lucru. De altfel, potrivit legislaţiei, în spitalele de pediatrie nu pot fi trataţi adulţi. 

15 la sută dintre românii testaţi în ultimele ore au fost depistaţi pozitiv. La Terapie Intensivă, numărul bolnavilor a rămas tot mare - 1.448. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

letcani bucuresti coronavirus covid pacient internare terapie intensiva
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024