Băiat de 13 ani, în stare critică după ce a sărit în cap la ştrand, în Satu Mare. Joaca nesăbuită l-ar putea costa viaţa. "Și-a revenit, apoi iar a picat în comă"
Un băiat de 13 ani din Bihor este în stare critică. Adolescentul, care era în tabără, a sărit într-un bazin al unui ştrand şi nu a mai ieşit la suprafaţă. Se pare că s-a lovit puternic la cap şi şi-a pierdut conştienţa. Scos din apă de salvamar, a fost dus la spital cu elicopterul SMURD.
De Simona Vasiac la 26.08.2022, 20:21Incidentul a avut loc în interiorul ștrandului termal din localitatea Mihăieni, județul Satu Mare. În jurul orei 13, băiatul aflat în tabără cu mai mulți copii și profesori a vrut să se răcorească. Fără ca cineva să îl oprească, a sărit direct în apă și nu a mai ieșit la suprafață.
Martorii au privit, îngroziți, totul
"Am auzit, erau niște băieți cu bicicleta și unul dintre ei ... Adică au sărit toți în apă și unul probabil că a avut ceva probleme și ... S-a adunat multă lume ...", povestește un martor. Chiar dacă la bazinul din interiorul ștrandului era un panou care avertiza faptul că săritul este interzis, băiatul în vârstă de 13 ani a ales să sară în bazin de pe marginea acestuia.
Salvamarul şi-a dat seama că ceva e în neregulă şi a sărit după el. "Salvamarul l-a scos. I-a dat și primul ajutor, ce a putut. Și-a revenit, pur și simplu, și-a revenit. După aceea, iar a picat în comă", spune Tiberiu Balog, primar Acâș.
- Băiat de 13 ani, între viaţă şi moarte după un salt periculos într-un ştrand din Satu Mare. Copilul, aflat...
- Momente cumplite la un ştrand din Piteşti. Un bărbat de 73 de ani a făcut AVC în timp ce înota, sub privirile a...
- Cavou transformat în piscină. Trei gropari s-au filmat pe TikTok în timp ce se răcoresc în cimitir
Martorii au sunat la 112. Băiatul a fost preluat de o ambulanță, iar mai apoi de elicopterul SMURD de la Jibou, care l-a transportat de urgență la spitalul județean din Satu Mare. "Este în momentul de față în unitatea de primiri urgențe, intubat, pe aparate, în stare critică", a declarat Constantin Demian, purtător de cuvânt Spitalul Județean de Urgență Satu Mare.
Copilul s-a lovit la cap, după ce a sărit în bazin
Investigațiile medicale au arătat că băiatul s-a lovit la cap în momentul în care a sărit în bazin. Copilul venise din Bihor într-o tabără de bicicliști din Satu Mare, organizată de Biserica Romano-Catolică Oradea. Cazul a intrat și în atenția poliției, care a deschis o anchetă.