Băiețel de 4 ani din Bistrița, transportat cu răni grave la București, după ce fratele său ar fi încercat să aprindă focul cu benzină
Un băieţel de patru ani a fost transportat, joi, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa cu arsuri pe 18 la sută din suprafaţa corpului, pe torace şi abdomen, după ce un frate al său ar fi încercat să aprindă focul în sobă folosind benzină. După ce a fost stabilizat, copilul a fost transferat la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, împreună cu mama sa.
De Redactia Observator la 30.08.2024, 08:20”La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa a fost adus în această după-amiază un băieţel de 4 ani, din localitatea Pinticu, prezentând arsură termică de gradul II pe 18% din suprafaţa corpului (zonele toracică şi abdominală), provocată de flacără deschisă”, a transmis, joi, Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
Potrivit sursei citate, copilul a ajuns la UPU-SMURD în stare stabilă, conştient şi cooperant. Ulterior, după ce a fost stabilizat şi i s-au acordat îngrijirile medicale specifice, el a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, împreună cu mama sa.
Copilul ar fi suferit arsuri după ce un frate mai mare al acestuia ar fi încercat să aprindă focul în sobă folosind benzină.