Băiat de 12 ani, dispărut în Galați, în drum spre școală. Roberto a plecat de acasă la 12:00, dar nu a mai ajuns la unitatea de învățământ
Alertă în Galați. Un băiețel de 12 ani este căutat de autorități, după ce a dispărut în drum spre școală, în jurul orei 12:00. Alarma s-a dat după ce copilul nu a mai ajuns nici la școală, nici acasă.

La data de 17 martie 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat cu privire la faptul că, în cursul aceleași zile, în jurul orei 12:00, Cucu Roberto Mario, în vârstă de 12 ani, din municipiul Galați, a plecat voluntar de la domiciliu, în direcția unității de învățământ, însă nu a ajuns la destinație.
Băiat de 12 ani, dispărut în drum spre școală
Semnalmente: aproximativ 1,60 m înălțime, 34 de kilograme, păr brunet, ochi negri. La momentul plecării, purta o bluză sport de culoare neagră cu dungi albastre și pantaloni negri.
Se pare că acesta ar fi însoțit de un amic de vârstă apropiată.
Persoanele care pot furniza orice informații despre minor sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze gratuit 112!
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰