Bărbat din Buzău prins în timp ce conducea cu permisul anulat de 12 ani
Un bărbat de 44 de ani, din Buzău, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost tras pe dreapta de polițiști, iar agenții au descoperit că avea permisul anulat de 12 ani.
De Alin Tarnovschi la 30.12.2019, 20:44Un bărbat de 44 de ani, din Buzău, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost tras pe dreapta de polițiști, iar agenții au descoperit că avea permisul anulat de 12 ani.
Totul s-a întâmplat duminică dimineață, în jurul orei 11.40, în localitatea Dumbrăveni din Buzău.
"La data de 29.12.2019, ora 11.40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gugești au depistat în loc. Dumbrăveni un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din județul Buzău, în timp ce conducea pe sensul de mers Rm. Sărat – Focșani o autoutilitară, având permisul de conducere anulat din anul 2007", se arată într-o informare a Poliției.
De asemenea, în urma anchetei, polițiștii au descoperit și că bărbatul primise mașina de la soția lui, care știa că acesta nu mai are permis de conducere de 12 ani.
"Totodată, s-a stabilit că autoutilitara îi fusese încredințată conducătorului auto de către soția lui, cu toate că aceasta avea cunoștință despre faptul că soțul ei are permisul de conducere anulat de mai mulți ani. În cauză au fost întocmite două dosare penale (unul pe numele bărbatului și unul pe numele femeii)", au mai arătat polițiștii.