Un bărbat suspect de coronavirus s-a sinucis la Botoșani
Un pacient suspect de infecție cu Covid 19, internat la Spitalul din Botoșani, și-a pus capăt zilelor.
De Clara Mihociu la 15.04.2020, 22:00- Bărbatul era internat la spitalul din Botoșani.
- Și-ar fi pus capăt zilelor din cauza depresiei.
Un pacient suspect de infecție cu Covid 19, internat la Spitalul din Botoșani, și-a pus capăt zilelor.
Clara Mihociu, corespondent Observator: Surse spun că bărbatul în vârstă de 54 de ani era depresiv după ce a rămas fără loc de muncă. Fusese internat în urmă cu câteva zile la Spitalul Județean din Botoşani, fiind suspect de infecție cu noul coronavirus. Astăzi, a fost găsit fără suflare de cadrele medicale, în baia salonului. Medicii nu au mai putut face nimic. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă. Mai multe răspunsuri sunt așteptate după necropsie.