Antena LIVE

Curs valutar

Bărbat agresiv înarmat cu un cuțit de 30 de centimetri, imobilizat de 2 polițiști în București (Video)

Un bărbat agresiv înarmat cu un cuțit de 30 de centimetri a fost imobilizat în centrul orașului București, de doi polițiști. Bărbatul, devenit violent într-o zonă aglomerată, ar avea probleme psihice, spun anchetatorii.

De la 22.11.2019, 23:10
WhatsApp
Polițiștii îl țin la pământ pe bărbatul înarmat cu un cuțit
Un bărbat înarmat cu un cuțit de 30 de centimetri a fost imobilizat de polițiști în București Youtube/Sindicat Europol

Un bărbat agresiv înarmat cu un cuțit de 30 de centimetri a fost imobilizat în centrul orașului București, de doi polițiști. Bărbatul, devenit violent într-o zonă aglomerată, ar avea probleme psihice, spun anchetatorii.

Incidentul s-a consumat vineri seară, în zona Piața Unirii, chiar în centrul Bucureștiului. Individul, care a devenit agresiv într-o zonă aglomerată, avea asupra sa un cuțit.

Doi polițiști rutieri l-au imobilizat pe bărbat. Detaliile au fost furnizate de Sindicatul Europol pe pagina de Facebook.

”ACUM! Atac în plin centrul Bucureştiului! Un bărbat înarmat cu un cuţit ce avea lama de peste 30 de cm a atacat mai multe persoane într-o zona aglomerată a Bucureştiului. La auzul strigătelor de disperare, doi poliţişti rutieri aflaţi în zona au intervenit promt, l-au pus la pământ şi l-au dezarmat. Se pare că persoană este cunoscută cu afecţiuni psihice. O intervenţie promptă a poliţiştilor rutieri prin care s-a evitat o tragedie. Felicitări colegilor!”, au transmis Sindicatul Europol.

Brigada Rutieră a Capitalei a confirmat incidentul, într-un comunicat.

”La data de 22.11.2019, în jurul orei 19.00, poliţişti din cadrul Brigazii Rutiere aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona Piata Unirii, au fost sesizaţi de către două persoane, cu privire la faptul că un bărbat care se afla în zonă, ar avea asupra sa un cuţit. Poliţiştii s-au îndreptat în direcţia indicată, moment în care au observat bărbatul la care au făcut referire cele două persoane şi au constatat că avea asupra sa, într-o sacoşă, un cuţit cu lama de aproximativ 30 de cm. La momentul interceptării, persoana în cauză s-a tăiat la mână, întrucât a încercat să ascundă cuţitul pe mâneca hainei. Politistii au procedat de îndată la imobilizarea acestuia, solicitându-se totodată prezenta unei ambulante în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au spus cei de la Rutieră.

Individul a fost investigat de medici la locul incidentului. El a primit o amendă de 1300 de lei pentru refuz de legitimare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Sursa: News.ro

Cristian Toteştean
bucuresti politie brigada rutiera
Întrebarea zilei
Aţi testat vreodată vreo dietă promovată de influenceri?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și