Bărbat dornic de amor, jefuit de travestiți. S-a întâmplat în Arad
A sperat la o partidă de amor, însă a sfârşit tâlhărit şi nesatisfăcut. Este păţania unui bărbat din Arad care a rămas fără portofel după ce s-a lăsat cucerit de trei dame de companie. Numai că noile cuceriri s-au dovedit a fi bărbaţi deghizaţi care l-au atacat cu electroşocuri.
De Redactia Observator la 16.04.2019, 21:05A sperat la o partidă de amor, însă a sfârşit tâlhărit şi nesatisfăcut. Este păţania unui bărbat din Arad care a rămas fără portofel după ce s-a lăsat cucerit de trei dame de companie. Numai că noile cuceriri s-au dovedit a fi bărbaţi deghizaţi care l-au atacat cu electroşocuri. Întors acasă fără niciun leu, a ascuns totul soţiei. A doua zi liniştea conjugală s-a sfârşit odată ce bărbatul s-a trezit cu poliţiştii la uşă.
Îmbrăcaţi şi aranjaţi ca nişte femei cochete, cei trei tineri l-au cucerit pe stradă pe bărbatul dornic de aventură.
Aşa au ajuns în parcarea unui mall din Arad. Acolo însă fanteziile sale s-au spulberat imediat. Bărbatul a fost pus la pământ de aşa-zisele prostituate cu un aparat cu electroşocuri.
Travestiţii şi-au deposedat victima de 150 de lei
Pe imaginile suprinse de camere se vede cum unul dintre travestiţi începe să-l buzunărească. Îi găseşte rapid portofelul şi îl goleşte de bani, respectiv de 150 de lei.
Atacatorii îşi târăsc apoi victima din bătaia camerelor de supraveghere şi pleacă. Întreaga întâmplare nu ar fi fost descoperită dacă nu era unul din paznicii mall-ului.
Ilie Ciotea, paznic mall: Dimineaţă când am venit la serviciu erau camerele căzute. Am repornit la loc şi am depistat o cameră umblată la ea. Au ridicat camera în sus şi bătea în tavan. Era ceva premeditat. După o anumită perioadă omul s-a ridicat şi a plecat
După ce s-a uitat jumătate de oră pe imagini, agentul de pază a anunţat poliţia.
Claudia Iuga, purtător de cuvânt IPJ Arad: Am identificat 3 tineri din Arad cu vârste între 19 şi 21 de ani care, în noaptea de luni spre marţi, fiind deghizaţi în femei, purtând peruci, machiaj şi ciorapi plasă au deposedat prin acte de violenţă un bărbat din Arad de bunurile pe care le avea
Bărbatul dornic de amor nu anunţase poliţia, de frica soţiei
De frica soţiei, victima nici măcar nu anunţase autorităţile. Infractorii sunt acum cercetaţi.
Într-o altă parte a ţării, la Sighişoara, poliţiştii caută alţi hoţi care au jefuit un apartament după ce au escaladat clădirea până la etajul 1.
Alarma a fost dată de două femei care i-au văzut sărind pe geam.
În schimb, la Brăila, cei doi indivizi care au furat geanta cu 500.000 de lei a unui om de afaceri nu s-au putut bucura prea mult de pradă.
Camerele de supraveghere le-au venit de hac iar cei doi au ajuns în arest. Păgubitul şi-a mai recuperat doar jumătate din bani