Doi bătrâni din Dâmboviţa şi-au găsit sfârşitul, după ce maşina în care se aflau a fost spulberată de tren
Tragedie într-o comună din Dâmboviţa. Doi bătrâni, soţ şi soţie, şi-au găsit sfârşitul în calea trenului, spulberaţi în autoturismul cu care mergeau în vizită la copiii lor.
De Redactia Observator la 21.10.2019, 10:39Tragedie într-o comună din Dâmboviţa. Doi bătrâni, soţ şi soţie, şi-au găsit sfârşitul în calea trenului, spulberaţi în autoturismul cu care mergeau în vizită la copiii lor. La volan se afla bărbatul de 72 de ani care nu s-ar fi asigurat la trecerea peste calea ferată semnalizată doar cu Crucea Sfântului Andrei. Locomotiva a lovit în plin maşina lor şi a târât apoi mormanul de fiare zeci de metri.
În epava rămasă în urma impactului nimicitor, pompierii speră să mai găsească viaţă şi să poată salva victimele. Fără niciun rezultat, însă. Cei doi soţi de de 69, respectiv 72 de ani au sfârşit zdrobiţi între fiare atunci când locomotiva a lovit puternic maşina în care se aflau.
Gabriel Gătej, purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa: Un accident între un tren şi un autoturism, la o trecere de nivel cu cale ferată. Ne-am deplasat trei autospeciale, două de intervenţie şi SMURD-ul. Persoanele au fost descarcerate în cel mai scurt timp, din păcate sunt decedate.
Cei doi soţi se îndreaptau către casa copiilor, în vizită, când, în localitatea Săteni, bărbatul care se afla la volan nu s-ar fi asigurat la trecerea la nivel peste calea ferată semnalizată doar prin Crucea Sfântului Andrei. Trenul care circula dinspre Fieni spre Târgovişte a spulberat autoturismul.
Niciunul dintre cei 20 de pasageri aflaţi în tren nu a fost rănit, însă oamenii au fost nevoiţi să aştepte sau să plece pe jos, deoarece traficul feroviar a fost oprit pe durata intervenţiei. Poliţiştii au deschis acum un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Tragedia trage din nou un semnal de alarmă asupra pericolului uriaş care pândeşte la trecerile la nivel cu calea ferată în lipsa barierelor. În toată ţara, aproximativ 60% dintre astfel de treceri nu sunt modernizate.