Antena LIVE

Bercea Mondial şi unul dintre fiii săi, condamnaţi la ani grei de închisoare

Sandu Anghel, cunoscut în lumea interlopă drept 'Bercea Mondial', finul fratelui lui Traian Băsescu, a fost condamnat de Tribunalul Olt la 13 ani de închisoare într-un dosar de tentativă de omor din anul 2009.

De la 22.10.2019, 15:35
Bercea Mondial şi unul dintre fiii săi, condamnaţi la ani grei de închisoare Arhivă

Sandu Anghel, cunoscut în lumea interlopă drept 'Bercea Mondial', finul fratelui lui Traian Băsescu, a fost condamnat de Tribunalul Olt la 13 ani de închisoare într-un dosar de tentativă de omor din anul 2009.

Sentinţa a fost dată de Tribunalul Olt, în primă instanţă, după ce procurorii au reuşit să trimită dosarul în judecată abia anul trecut, la aproape nouă ani de la tentativa de omor a fostului viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei.

"Condamnă pe inculpatul Anghel Sandu, zis Bercea Mondialul, la pedeapsa principală cu închisoarea de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor simplu (fapta săvârşită în data de 22.01.2009, în dauna persoanei vătămate Matei Valeriu) (...) Constată că fapta prezentă, săvârşită în data de 22.01.2009, este concurentă cu faptele pentru care inculpatul Anghel Sandu a fost condamnat prin Sentinţa Penală nr. 209/ 04.04.2017 a Tribunalului Dolj, (...) cu faptele (...) pentru care inculpatul Anghel Sandu a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 29/22.02.2012 a Tribunalului Olt, (...) şi prin Sentinţa penală nr. 83/20.01.2015 a Tribunalului Argeş (...) În final, inculpatul Anghel Sandu va executa: - pedeapsa principală rezultantă de 13 ani închisoare şi 272 zile închisoare, în regim de detenţie", se arată în decizia instanţei.

În acelaşi dosar, judecătorii l-au condamnat şi pe fiul lui Bercea Mondial, Laurenţiu Anghel, la nouă ani şi şase luni de închisoare.

Pe acelaşi subiect

Pe 22 ianuarie 2009, în Slatina, Bercea Mondial l-a înjunghiat pe Valeriu Matei după ce s-a certat cu acesta din cauza unui teren, iar în acelaşi timp, fiul său l-a călcat pe fostul viceprimari, dar şi pe un alt bărbat, cu maşina.

Decizia Tribunalului Olt nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Ți-a plăcut acest articol?

bercea mondial
Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024